Tenis

Sport alert Performanță remarcabilă! Simona Halep a câștigat la Nurnberg primul titlu din carieră!

  • Publicat în 15 Iunie, 2013 la 17:35
  • de
Halep, la primul trofeu din carieră!
Simona Halep a câștigat primul turneu din carieră. Sursa Foto: AFP/ Mediafax

Simona Halep, locul 58 WTA, a reușit să câștige primul ei titlu din carieră, după ce a învins-o în finala turneului de simplu de la Nurnberg, dotat cu premii în valoare de 235.000 de dolari, pe favorita publicului, nemțoaica Andrea Petkovic, locul 103 mondial, cu scorul de 6-3 și 6-3.

Simona, la a patra finală!

Ca o irnonie a sorții, cele două jucătoare s-au mai întâlnit o singură dată, în 2009 la București, unde Petkovic s-a impus cu scorul de 6-2 și 7-6. De data aceasta, Halep și-a luat revanșa, acasă la Petkovic, în fața propriilor ei fani.

Simona Halep este la a patra finală din carieră, după Fes (2010 şi 2011) şi Bruxelles (2012), de fiecare dată fiind învinsă.

A dat cu racheta de pământ!

Momentul decisiv al primului set a avut loc la scorul de 2-2, pe serviciul nemțoaicei, când Halep a reușit să facă breakul, ocazie cu care Petkovic a dat cu racheta de pământ. Nu era primul moment de nervozitate al nemțoaicei, care în 2011 era pe locul 9 mondial.

Constănțeanca a mai reușit un break chiar în finalul setului, când s-a impus cu scorul de 6-3.

Debutul setului doi i-a aparținut tot Simonei, care a făcut repede break și a dus scorul la 3-0. La 4-1, nervii jucătoarei din Germania, cu origini sârbești, au cedat din nou. Între game-uri, Petkovic a lovit cu pumnul tot ce a găsit pe banca de odihnă, exasperată de jocul Simonei care a reușit să returneze aproape din orice poziție.

Primul titlu din carieră!

Nimic nu i-a stat astăzi în cale Simonei Halep, care a reușit să confirme forma bună din ultima perioadă și să-și treacă în palmares primul titlu WTA.

Cu această victorie, Halep va primi un cec în valoare de 32.258 de euro și 280 de puncte WTA, puncte cu care va reveni în Top 50 mondial.

Câștigătoare româncă și la dublu

În turneul de dublu, o altă româncă, Raluca Olaru a câștigat trofeul alături de rusoaica Valeria Solovyeva, după ce au reușit să câștige patru mingi de meci în super tie-break.

Comentarii

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 7 + 9 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015