Handbal

"U" Jolidon, HC Zalău și Corona Brașov și-au aflat adversarele în cupele europene

Româncele și-au aflat adversarele
HC Zalău și "U" Joldion Cluj și-au aflat adversarele din cupele europene. Foto: Daniel Rus

Astăzi au avut loc, la Viena, tragerile la sorți pentru partidele din Cupa EHF și Cupa Cupelor la handbal feminin.

Trei echipe românești au fost în urne "U" Jolidon Cluj, HC Zalău și Corona Braşov, care și-au aflat adversarele din cupele europene.

Clujencele, ocupantele poziției a treia în campionatul trecut, vor întâlni echipa câştigătoare din turul doi al competiţiei, dintre HSC Veliko Tarnovo (Bulgaria) şi AC Paok (Grecia).

Formația lui Gheorghe Tadici, HC Zalău, se va duela cu câştigătoarea din turul secund dintre formaţia cehă Banik Most şi cea norvegiană Levanger.

Ambele formații vor juca manşa tur pe teren propriu. Meciurile din turul trei sunt programate în dublă manşă eliminatorie, în 9-10, respectiv 16-17 noiembrie.

Corona, în Cupa Cupelor

Corona Braşov va juca în turul trei din Cupa Cupelor, iar adversară va fi echipa de pe locul trei din preliminariile Ligii Campionilor, grupa a 2-a, din care fac parte FTC Budapesta, Erd (ambele din Ungaria) şi o echipă ce va veni din primul tur al Ligii.

Și formația brașoveană va juca manşa tur pe teren propriu, datele meciurilor fiind aceleaşi.

Vicecampioana HCM Baia Mare este angrenată în preliminariile Ligii Campionilor, dar în cazul în care nu va câştiga turneul preliminar de pe teren propriu, va juca tot în Cupa Cupelor.

Echipa maramureşeană ar urma să joace în turul doi al Cupei Cupelor, dacă s-ar clasa pe locul patru la turneul din Liga Campionilor, respectiv în turul trei al competiției, dacă va ocupa locul doi sau locul trei.

Comentarii

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 9 + 3 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015