Fotbal

Sabău a găsit antrenori pentru Universitatea Cluj! Clubul "alb-negrilor" va organiza un trial pentru a-şi completa lotul!

Sabău a găsit antrenori pentru "U"!
"Papi" revine pe banca Universităţii Cluj în Liga a 4-a. Foto: stiridesport.ro

Ioan Ovidiu Sabău a găsit antrenorii pentru Universitatea Cluj, care vor pregăti echipa în liga a IV-a! Deoarece Adi Falub a ezitat să dea un răspuns, managerul sportiv al clujenilor a apelat la Marius Popescu şi Zsolt Szilagy. Cei doi fotbalişti emblematici ai "studenţilor" au mai antrenat-o pe Universitatea şi în Liga a 2-a, însă "Papi" a fost înlocuit fără exlicaţii după câteva etape de campionat

Clubul de fotbal Universitatea va organiza şi un trial în perioada 23-24 august la Baza "CMC" pentru a completa lotul pentru Liga a IV-a.

 

Comunicatul clubului Universitatea

Ioan Ovidiu Sabău, Marius Popescu şi Zsolt Szilagyi caută viitoarele vedete ale Universităţii Cluj. Cel mai iubit club din Transilvania organizează în 23 şi 24 august un trial la care sunt aşteptaţi jucători născuţi înainte de anul 2000.

Cei care au calităţile necesare pentru a reuşi – talent, ambiţie, seriozitate, pasiune – şi vor să facă parte din familia “Şepcilor roşii” sunt aşteptaţi în 23 şi 24 august, la ora 9, pe terenul din baza CMC din Cluj-Napoca (strada Augustin Bunea nr. 1). 

Povestea Universităţii Cluj continuă în Liga a IV-a, printr-un parteneriat între comunitate şi universităţile clujene, în centrul căruia se află sportivii şi suporterii. Clubul fondat în 1919 se întoarce, astfel, la valorile care l-au transformat într-unul dintre cele mai iubite branduri sportive din România.

Universitatea Cluj  acordă o atenţie specială educării şi formării tinerilor prin sport, respectând crezul lui Iuliu Haţieganu: "Scopul nostru nu este acela de a crea campioni, ci oameni sănătoşi; nu record, ci armonie; nu ură, ci camaraderie; nu victorie personală, ci victoria naţiunii; nu speculă, ci jertfă".

Continuând tradiţia de aproape 100 de ani, “studenţii” caută acum liderii noii generaţii care va lupta pentru promovare în sezonul 2016/2017. Trialul organizat în zilele de 23 şi 24 august va completa lotul cu care, în septembrie, Universitatea Cluj va aborda noul sezon.

Comentarii
  • 2016-8-22, 22:41
  • Scris de : Bai trialistilor
grabiti-va, ca nu mai este mult timp: Sticla Arieșul Turda, Industria Sârmei 1921 Câmpia Turzii și Unirea Tritenii de Jos își vor disputa supremația județului în noua ediție Liga a 4-a la fotbal. AJF Cluj a dat publicității componența primului eșalon județean de fotbal, urmând ca la finele acestei săptămâni să aibă loc tragerea la sorți a țintarului campionatului care va debuta pe 3 septembrie. Iată lista echipelor înscrise, până acum, în campionatul județean: Sticla Arieşul Turda Industria Sârmei 1921 Câmpia Turzii Ardealul Cluj CFR Dej Vulturul Mintiu-Gherlii Armenopolis Gherla Unirea Floreşti Someşul Gilău Arieşul Mihai Viteazu Viitorul Mihai Georgescu Unirea Tritenii de Jos Atletic Olimpia Gherla, Someșul Apahida și U Cluj încă nu s-au înscris în campionat. Sau puteti legitima intreaga echipa de la Ariesul Mihai Viteazul.
  • 2016-8-24, 08:48
  • Scris de : pop ion
gunoaiele sa stea linistite in cocina din deal si sa manance laturile de acolo.
  • 2016-8-21, 14:59
  • Scris de : tamas
Suporterii lui U2016 pot sa stea linistiti.Din Liga a-IV-a nu se mai poate retrogada :)))
  • 2016-8-21, 19:02
  • Scris de : ucj
Noi suntem acasă... fie și în Liga 4. Suntem și vom fi! Voi?
  • 2016-8-21, 19:45
  • Scris de : acolo vi locul
sa stati catmai mult a casa sobolanilor!
  • 2016-8-21, 19:56
  • Scris de : ucj
Remarc o exprimare elevată și o aprofundată aplicare a gramaticii și ortografiei limbii române (o fi specifică la KKWC...). Pe de altă parte, veșnicia s-a născut la țară...chiar de-o fi să rămânem acolo, pentru că noi ”am fost ș-om fi!” Haide ”U”!
  • 2016-8-21, 17:22
  • Scris de : Dany
Nu ne interesează liga. Important e ca echipa merge mai departe. Tu tot cu fularul în plasa prin Cluj
  • 2016-8-22, 16:12
  • Scris de : In cazul asta urarea mea e sa stati cati mai multi ani in liga 4
  • 2016-8-21, 16:08
  • Scris de : cetatuie
Astia sunt in stare sa retrogradeze si din divizia U in divizia V =))))
  • 2016-8-21, 14:55
  • Scris de : Povestea continua
Traditionalul ale ale baga-mi-as pula-n cefere nu moare
  • 2016-8-22, 17:33
  • Scris de : Frânaru
Sunteţi cea mai iubită echipă din Ardeal aşa cum ceauşescu era cel mai iubit fiu al poporului!Multă baftă cu Recolta Frecăţei!
  • 2016-8-20, 15:36
  • Scris de : Intrebare
Cine are un singur picior poate sa vine la trial? Ca cei fara creier pot, altfel nu s-ar face echipa =)))))
  • 2016-8-21, 14:50
  • Scris de : Hmm
Nu poate sa vine mai mongolezule. Baga pe mongoleza nu mai viola limba romana
  • 2016-8-21, 13:25
  • Scris de : kkwc
Poate, poate ”să vine”. Asta bun ”se fie” la CFR, cu minte puțin, dar merge,să nu fie tribune gol... Asta cu un picior nu ține nici măcar la dragul de Mureșan care este cu un picior... în pușcărie.
  • 2016-8-20, 10:26
  • Scris de : Clujul nu e kolozsvar
dupa ce scroafa si chelul penal vor lua calea izbavirii pacatelor si-a curatirii sufletului, oare voi veti putea macar face un trial? Ati ajuns sa va-njurati scroafa protectoare ca nu va mai da bilete gratis, ati ajuns ca pe biletul unui copil sa intrati gratis 2 adulti. Tic tac.....amr...
  • 2016-8-20, 12:44
  • Scris de : tic-tac liga satelor o castigam! U2016 nu muare!!!
  • 2016-8-20, 14:45
  • Scris de : kkwc
Ce-i mai frumos ca satul românesc? Ne este rușine să ne întoarcem la talpa țării? Nu! Nu la țară au fost comuniștii...mai ales la Cluj. Acum poate că ... în tribuna ”1907” sunt doar ”domnii” din neam comunist în 1948. TIC-TAC poți fi deșteptător, dar nu și deștept. Era mai bine dacă începeai și terminai cu ”TAC” și... rămâneai sus în deal, cu mâna pe 3.14TIC.
  • 2016-8-20, 18:24
  • Scris de : Esti retardat? Ce treaba are estetica satului romanesc cu faptul ca din punct de vedere sportiv U a ajuns la nivelul cel mai de jos?
  • 2016-8-19, 20:49
  • Scris de : parinte
Abia astept acest trial minunat unde copilul meu are sanse reale de sa-si etaleze talentul , poate prinde un loc de titular la anul unde are sanse reale sa fie luat la bataie de catre acesti suporteri minunati si unici ai Clon"U" 2016 .
  • 2016-8-20, 14:51
  • Scris de : kkwc
Noroc că nu ai fată să o duci la ”șlefuit microfonul” sus în Gruia! Sau la ”uns bara” pe celălalt deal...
  • 2016-8-20, 10:55
  • Scris de : @
La trial, unul din criteriile de selectie vor fi si parintii jucatorilor, asadar la ce parinti are copilul tau, nu va juca la U niciodata. Primim la selectie jucatori si parinti care stiu limba romana la perfectie, scris si vorbit.
  • 2016-8-20, 12:48
  • Scris de : Scris ???? Pai in cazu asta pwula selectie! cum cacat sa stie sa scrie corect tati absolventi de liceu industrial, taximetristi, agenti comerciali, manipulanti si soferi de autobus?
  • 2016-8-20, 06:45
  • Scris de : Jerry
Tu vezi de plasa în care duci fularul pana la poarta din cocina. Lasă Simbolul.
  • 2016-8-20, 06:53
  • Scris de : @Jerry
Auzi la asta "simbol" poate ai vrut sa zici simbolul miticilor din ardeal rusinea clujului .
  • 2016-8-19, 19:42
  • Scris de : Tic-tac, tic-tac
Din liga a 4-a se poate retrograda?
  • 2016-8-20, 14:33
  • Scris de : kkwc
Da, la Debrecen! Dar cu trenul doar. Cică și din Liga 1 se poate la Liga DNA!
  • 2016-8-20, 18:20
  • Scris de : Romanul Zsolt Szilágyi, unicul capitan va fi foarte bucuros sa auda aceasta veste.
URAAAAA! La anu mutam U la Debrecen!
  • 2016-8-19, 18:30
  • Scris de : blastemul ia ajuns pe u.cluj
toate mizeria si bataia de joc din ultimii ani.....au dus echipa aici in liga4 si sa caute jucatori de fotbal in trialuri...domnilor FOTBALISTII nu ii gasesti aici....rusine sa va fie...aceeasi gandire de neciopliti...oare popescu junior este capitan...acolo va este locul bagabontilor..
  • 2016-8-19, 16:51
  • Scris de : Game Uver
Nu are sens sa bati un cal mort..vorba aia, dar un pinguin zombi? Am inteles ca 'jucatorii' de la u o sa joace toti cu masca de protectie ca sa mai astupe din rusinea ca exista. Cand e vb de contra-performanta u cluj e pe primul loc. Rusine. Ati crezut ca daca sunteti sclavii miticilor o sa supravietuiti in liga 1...va meritati locul pt toate golaniile facute...aşa comportament aşa liga.
  • 2016-8-19, 17:29
  • Scris de : Game Over
Viniturile ca tine ar trebui interzise in orase
  • 2016-8-19, 12:56
  • Scris de : Luda
A revenit, va sta 3 ani, va munci pentru un salar mizer, ii va promova in liga a 2a, ii va duce aproape de promovare in Liga 1. Atunci va fi schimbat cu Teja, fara explicatii.
  • 2016-8-19, 12:45
  • Scris de : Szobolanul
No tot cu fularul în plasa și fanion în portbagaj. Offf soarta cruda!
  • 2016-8-19, 17:06
  • Scris de : kkwc
Boxele, ”primele de cor”, ”papa/decont din deplasare”, biletele cu preț ”zero”... nu sunt influențate cu nimic.
  • 2016-8-19, 18:31
  • Scris de : U CLUJ
Norocosilor!!! Noi, prin deplasari, de foame, tre sa ne-o sugem unu la altu de foame. U NU MUARE!!!!!
  • 2016-8-19, 19:02
  • Scris de : gigi
Tu insa, da!!!!
  • 2016-8-19, 08:55
  • Scris de : Unu din Ploscoș
No draji mniei abdie astiept sa vie clon,,U`` la noi la Ploscos sa joace cu Tractoru nost`drag pa ratu` diibolilor.
  • 2016-8-23, 11:18
  • Scris de : Gore
Esti un mare prost ,,unu din ploscos"
  • 2016-8-19, 12:51
  • Scris de : Dirty
Deplasările pe sate sunt cele mai frumoase. Important e ca avem pt cine cânta. De ce sa bați 500 km pana în satul chiajna când ploscosul e la 30 km. Zic și eu.
  • 2016-8-19, 10:26
  • Scris de : Sican
Biine spuii, ember! Cacum yo ași spune. Forțâța CFR!
  • 2016-8-19, 09:57
  • Scris de : Ba maimutoiule voi ati jucat pa ratu dibolilor in mai toata istoria aia a voastra fabricata da de unde sa stii tu pt. ca atunci nu stiai ca exista stadion in Gruia si erai stelist sau nu erai deloc pt. ca-s sigur ca esti un coptil prost
.
  • 2016-8-19, 07:57
  • Scris de : Vladimir Cinezan
Pentru Papi și Sisi,oameni dedicați Universității, sezonul din Liga a IV-a va fi prilejul de a găsi viitori purtători ai culorilor alb-negre. Îi știm pe cei doi antrenori dedicați echipei pe care au reprezentat-o cu cinste și așteptăm închegarea unui „unsprezece” studențesc, în care să se îmbine tinerețea cu experiența, căci va fi nevoie de câțiva jucători care știu ce înseamnă periplul prin ligile inferioare. Papi și Sisi trec peste momentele lor de cumpănă și revin în familia „U”!
  • 2016-8-19, 14:47
  • Scris de : U Cluj
Asa e. Uite, ma gandeam ca in Cluj sunt vreo 40.000 de studenti (baieti). Ma gandesc ca din astia or fi vreo 1.000 care sa fi jucat ceva fotbal la viata lor. Si din astia nu se poate sa nu gasesti 20-30 care sa fi jucat fotbal macar la nivel de juniori. Cum Abigail Valean joaca handbal in prima liga si face facultate "la zi", cred ca s-or putea gasi si cativa studenti care sa puna sufletul pentru "U". Haide "U" ! Semper fidelis !
  • 2016-8-23, 04:00
  • Scris de : PMV
da,din 40000 de studenti s-ar face la modul teoretic un lot de 30 de tineri care sa poti sa te prezinti in liga IV-a. Dar nu uita ca nu suntel la 1919 cand Iuliu Hateganu a pus bazele clubului studentesc.Nu uita ca elevii de mai bine de 20 de ani nu mai fac Ed. Fizica in scoli.Anul asta se intra in liga IV-a fara un cantonament prealabil,fara lot si fara pregatirea minima necesara. Se vor prezenta poate la selectie aventurieri.Aventurieri(sa nu le spun excoci)au fost si la conducerea clubului si pana acum.Vrem sa preluam la U Cluj modele de cluburi occidentale fara a avea la noi o baza solida autochtona. Uite ca la U s-a ajuns sa avem un club fara jucatori adica cum s-ar zice mai artistic FORMA FAR FOND.E usor sa imiti dar daca nu sti nici sa imiti macar,te transformi in maimuta. Maimute am avut si pana acum la U Cluj.Daca nu se creeaza o avangarda sportiva care sa se bazeze pe cunostinte solide in ceea ce priveste sportul(fotbalul) o sa o vedem pe U cluj si la 2019,la centenar tot o ecipa in formare care viseaza la nemurire si se hraneste din trecutul legendar al castigarii unei singure cupe a Romaniei si in rest,absolut nimic.Cred ca Sabau nu are calitati de lider sa poata remonta totul la U.Cred ca nici cei din jurul lui nu au aceste calitati.Sabau e doar omul de sacrificiu si inpins in fata ca apoi sa fie linsat.E singurul cu bani si poate unii spera sa iasa cu lozul pe interval si daca primaria da ceva si UBB-ul la fel,Sabau sa deie o suma consistenta caci e milionar. Apoi vor veni altii ca sa culeaga roadele muncii lui modeste si sa aduca un manager a la walter.Cred ca e mai bine sa se inceapa de si mai jos,sa se creasca juniorii si apoi sa se faca ofensiva spre ligile superioare cu un model de echipa AUTOHTON,adica cu studenti si elevi ,copii ai Clujului.
  • 2016-8-19, 17:10
  • Scris de : ucj
Este o idee ce nu trebuie neglijata!
  • 2016-8-23, 04:15
  • Scris de : fara abureli primarule
apropo IDEE. "Cand ideea incepe sa cante,inseamna ca functioneaza" La U in vremurile triste dar frumoase in acelasi timp s-a cantat.Au fost uniti de o idee si de ganduri pozitive.Daca astazi U nu e inconjurata de oameni sufletisti si de caracter,totul o sa fie doar o mare abureala a primarului Boc,abureala care a exista si pana acum.
  • 2016-8-18, 20:13
  • Scris de : Hmm
Unde-I ăla care ne explica ca nu se înscrie anul ăsta Universitatea în liga 4

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 3 + 7 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015