Fotbal extern

Uşa închisă pentru Rădoi: Al-Ahli n-are loc pentru el

  • Publicat în 8 Iulie, 2013 la 18:15
  • de
Uşa închisă pentru Rădoi la Al-Ahli
Olaroiu și Rădoi au lucrat împreună la două echipe din Asia.

Pentru a doua oară de când joacă în Asia, fostul căpitan al Stelei e nevoit să accepte despărţirea de antrenorul care l-a dus în lumea arabă, Cosmin Olăroiu.

Mirel Rădoi a ajuns în Orientul Mijlociu, în februarie 2009, fiind transferat de Al-Hilal pentru şase milioane de euro, la cererea expresă a lui Cosmin Olăroiu, antrenor la Riad, la vremea respectivă. La două luni după acest moment, Oli a fost demis de Federaţia Saudită de Fotbal din cauza unui episod în care tehnicianul român a aruncat un tricou pe care era poza unui prinţ important!

Oli a ajuns la Al-Sadd Doha, în Qatar, iar Rădoi a fost nevoit să se descurce singur la saudiţi. „Nu sunt babysitter pentru Rădoi“, a comentat Olăroiu, atunci când a fost chestionat dacă nu e îngrijorat pentru soarta mijlocaşului pe care l-a lăsat la Al-Hilal. Iar Rădoi a confirmat că există şi viaţa fără mentorul său, ajungând cel mai iubit străin de la Al-Hilal şi cucerind mai multe trofee, între 2009 şi 2011.

Drumurile celor doi s-au intersectat, din nou, în 2011, atunci când Olăroiu şi-a condiţionat venirea la Al-Ain de achiziţionarea lui Rădoi de la Al-Hilal. Dorinţa sa a fost îndeplinită. Rezultatul? Oli şi Rădoi au cucerit două titluri şi o Supercupă, împreună, la Al-Ain. 

Acum însă, după ce tehnicianul de 44 de ani a semnat cu rivala Al-Ahli Dubai, el nu-l va putea lua cu el şi pe conaţionalul său.

Care sunt motivele?

În primul rând, Rădoi mai are un an de contract cu campioana Emiratelor şi, după cum chiar el a dezvăluit recent, se află în negocieri pentru prelungirea acordului. 

Apoi, la Al-Ahli Dubai sunt, în acest moment, cinci străini din afara Asiei: brazilianul Grafite, portughezii Hugo Viana şi Quaresma, chilianul Luis Jimenez şi camerunezul Achile Emana (revenit după un împrumut la Al-Wasl). Cum regulamentul permite doar folosirea a trei fotbalişti străini din afara Asiei şi având în vedere că Grafite şi Quaresma sunt indispensabili echipei, mai rămâne un singur loc liber.

Iar pentru acest loc se vor bate Jimenez şi Hugo Viana, iar chilianul care a marcat 12 goluri în 23 de meciuri de campionat, în stagiunea precedentă, are şanse mai mari de a fi păstrat. 

Comentarii

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 5 + 9 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015