Fotbal extern

Arabii explică de ce au făcut din Olăroiu al 8-lea cel mai bine plătit antrenor din lume

  • Publicat în 8 Iulie, 2013 la 20:03
  • de
Olăroiu, al 8-lea cel mai bine plătit
Foto: sport360.com

Românul de 44 de ani a devenit al 8-lea cel mai bine plătit antrenor din lume la nivel de cluburi, după ce a bătut palma cu Al-Ahli Dubai.

Cosmin Olăroiu are un contract pe trei ani, 12 milioane de euro numai din salarii, plus o vilă pe Insula Palm din Dubai, în valoare de 3 milioane de euro, plus 500.000 de euro pentru câştigarea campionatului, plus alte prime de sute de mii de euro pentru diferite competiţii.

Acesta e „pachetul“ incredibil cu care Al-Ahli Dubai l-a convins pe Cosmin Olăroiu să plece de la Al-Ain, echipa cu care dominase fotbalul din Emirate în ultimii doi ani. Venitul anual de 5 milioane de euro (salariul stagional, plus valoarea vilei) l-a urcat pe Cosmin Olăroiu pe locul 8 în Top-ul celor mai bine plătiţi antrenori de club din lume, înaintea unor nume precum Andre Villas-Boas (Tottenham) sau David Moyes (Manchester United).

Suma pe care Al-Ahli a investit-o în aducerea unui antrenor a reprezentat o surpriză chiar şi pentru jurnaliştii din Emirate, care sunt obişnuiţi să vadă contracte colosale oferite unor vedete din fotbalul mondial. Jurnaliştii de la sport360.com au vorbit cu oficialii vicecampioanei din Emirate pentru a afla ce i-a îndemnat să arunce cu bani într-un antrenor.

„E un câştigător“

Paradoxal, un scoţian a fost mandatat să-i ofere lui Cosmin Olăroiu un contract foarte generos. Roy Aitken a bifat 57 de selecţii pentru naţionala ţării sale, iar din 2010 lucrează pentru Al-Ahli Dubai, acolo unde ocupă funcţia de director sportiv. El s-a întâlnit, la Paris, cu Oli, iar cei doi au semnat actele.

„În ochii preşedintelui Abdullah Al-Naboodah, Cosmin Olăroiu era candidatul ideal pentru a-l înlocui pe Quique Sanchez Flores. Românul are o reputaţie solidă şi un CV impresionant. Noi avem o echipă tânără, iar Flores a făcut o treabă bună la noi. Totuşi, când ne-a informat că va pleca, am fost decişi să-l înlocuim cu cineva capabil să ducă mai departe munca lui. Olăroiu e acel om“, a declarat Aitken.

„Cosmin e un câştigător. A luat tilul în mai multe ţări şi sunt sigur că ne poate îndeplini obiectivul numărul 1 pentru noul sezon şi anume câştigarea campionatului“, a continuat scoţianul.

„Nu l-am adus pe Olăroiu doar pentru ce a realizat la Al-Ain. Îl urmărim de câţiva ani şi părerea generală e că el e cel mai bun antrenor din zona Golfului Persic. El a dovedit asta prin rezultatele sale din ultimii patru, cinci ani“, a adăugat Aitken.

Întrebat dacă soarta lui Olăroiu depinde de câştigarea campionatului din primul sezon, oficialul celor de la Al-Ahli a spus: „Vrem să jucăm bine în toate competiţiile în care vom fi angrenaţi. În sezonul trecut, am luat Cupa Emiratelor şi Cupa Preşedintelui. Acum, vrem să luăm titlul, dar, dacă nu se poate în noul sezon, nu e o problemă. Contractul lui Olăroiu e pentru trei ani“. 

Comentarii

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 2 + 5 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015