Fotbal extern

Gata cu vacanţa, înapoi în "infern": românii din Orient s-au întors la muncă

  • Publicat în 15 Iulie, 2013 la 17:33
  • de
Gata cu vacanţa, înapoi în "infern"!
Eugen Trică va antrena în Arabia Saudită, alături de Balaci. Foto: stiridesport.ro

După aproape cinci săptămâni de pauză, colonia românească formată în zona Golfului Persic s-a întors în Asia. Ce îi aşteaptă pe români? Temperaturi care ating 52 de grade Celsius şi Ramadan-ul.

În Liga I, ultimul meci din sezonul trecut s-a jucat la 31 mai, pentru ca noul campionat să debuteze în acest weekend, după mai puţin de două luni. În aceste condiţii, vacanţa a însemnat maximum două săptămâni, dacă nu şi mai puţin. În schimb, românii care activează în fotbalul arab au avut parte de o vacanţă în adevăratul sens al cuvântului. Chiar Mirel Rădoi, fotbalist la Al-Ain (Emirate) a recunoscut: „O să am o pauză de cinci săptămâni, cum n-am mai avut de când joc fotbal la nivel înalt“.

Şi, cum tot ce e frumos are şi un final, începutul acestei săptămâni a adus finalul perioadei de vacanţă pentru românii din Orientul Mijlociu. Mirel Rădoi s-a întors de ieri în Emirate, iar astăzi va efectua prima şedinţă de pregătire. Nu însă sub comanda lui Cosmin Olăroiu, cel cu care a lucrat, în ultimii doi ani, la Al-Ain, ci alături de brazilianul Abel Braga. Adus de la Fluminense, acesta a semnat pe doi ani cu Al-Ain, câştigând cursa cu ceilalţi doi contracandidaţi, Quique Sanchez Flores şi Felix Magath. În 2012, Braga a câştigat titlul în Brazilia cu Fluminense. În Emirate, în 2011, el a cucerit eventul cu Al-Jazira.

Olăroiu va fi prezentat oficial

Tot în Emirate s-a întors deja şi Cosmin Olăroiu, însă la vicecampioana Al-Ahli Dubai, care i-a oferit un contract pe trei ani cu un salariu stagional de cinci milioane de euro. Oli ar fi trebuit să fie prezentat, duminică seară, însă evenimentul a fost amânat pentru luni seară, din cauza faptului că tehnicianul român a ajuns mai târziu în Dubai. Al-Ahli se va pregăti acasă până la 27 iulie, după care va pleca într-un cantonament în Austria.

Lucescu jr se duce la Barcelona

Înapoi în Qatar s-au întors Răzvan Lucescu (El-Jaish) şi Ladislau Boloni (Al-Khor). Amândoi au fost păstraţi la cluburile pe care le-au pregătit şi în stagiunea trecută. Lucescu jr va conduce, luni seara, primul antrenament, iar după terminarea Ramadan-ului, echipa sa va efectua un stagiu de pregătire la Barcelona. 
Ladislau Boloni va începe de marţi pregătirile cu Al-Khor.

Balaci şi Trică, cei mai grăbiţi

Colonia românească din Orientul Mijlociu s-a extins, în această vară, prin „transferul“ cuplului Ilie Balaci - Eugen Trică, în Arabia Saudită, la nou-promovata Al-Nahdha. Cei doi sunt deja de aproape două săptămâni la Dammam, semn că au mult de muncă pentru pregătirea unei echipe care n-a mai jucat în prima ligă de 21 de ani.
Balaci a demarat deja şi o campanie importantă de achiziţii, luându-l inclusiv pe Renan Silva de la Petrolul Ploieşti. 

Pregătirea, un calvar în această perioadă

Pentru toţi antrenorii români care se află, în această perioadă a anului în zona Golfului Persic, pregătirea jucătorilor înseamnă un calvar. Asta deoarece Ramadanul a început la 9 iulie şi se va încheia la 7 august. În acest interval, toţi musulmanii ţin post, zilnic, odată cu răsăritul soarelui până la apus. Din acest motiv, în această lună, în toate ţările din Orientul Mijlociu activitatea e redusă, inclusiv instituţiile statului având program scurt.

Nici fotbaliştii nu pot merge la antrenamente în timpul zilei din două motive: ţin post, iar temperaturile ating inclusiv 52 de grade Celsius! Tocmai de aceea, şedinţele de pregătire sunt programte de la 10 seara până la miezul nopţii. 

Ce alţi români lucrează în fotbalul arab?

Ion Marin - Kuweit - Al-Kuwait
Mihai Stoichiţă - Kuweit - Al-Salmiya
Florin Motroc - Bahrain - Al-Riffa

Comentarii

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 9 + 4 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015