Alte sporturi

  • de
Lance Armstrong şi-a şters de pe Twitter titlurile cîştigate în Turul Franţei
De marţi dimneaţă, pe profilul fostului ciclist apar doar hobby-urile. "Imi cresc cei cinci copii. Lupt împotriva cancerului. Înot, alerg, ma dau cu bicicleta, joc golf ori de cîte ori am timp".
  • de
Decizie istorică: Lance Armstrong fără titluri, Turul Franţei fără cîştigători, ciclismul mondial fără credibilitate
Şapte ediţii de Turului Franţei, cea mai prestigioasă competiţie mondială a ciclismului rămân fără câştigători. Din 1999 până în 2005 în dreptul învingătorului vor fi încrustate doar nişte liniuţe fade, semn al decăderii
  • de
România a câştigat titlul european la tenis de masă dublu feminin
Româncele Daniela Dodean şi Elisabeta Samara au reuşit să-şi fructifice statutul de favorite numărul 1 şi au cucerit titlul european la tenis de masă proba de dublu feminin
  • de
Interviu: Visul lui Valentin
L-am întâlnit pe Valentin VELECICO în părculeţul de la intrarea în Liceul pentru Deficienţi de Vedere, ştiam despre el că este unul dintre sportivii de frunte ai Centrului Lamont din Cluj şi al lotului paralimpic de înot
  • de
Cluj Crusaders a câştigat campionatul naţional la fotbal american!
Echipa de fotbal american Cluj Crusaders a devenit campioană naţională, după ce a învins duminică la amiază, în partida retur, pe rivalii de la Bucharest Rebels, pe terenul din Complexul Studenţesc Tei, cu scorul de 20-7
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015