Kontact

Judo-ul românesc îl sprijină pe Marius Vizer, noul președinte SportAccord

Vizer, sprijinit de judo-ul românesc
FOTO: Silviu Matei/Mediafax

Noul președinte SportAccord, românul Marius Vizer, ales astăzi la Sankt Petersburg, se bucură de un sprijin puternic din partea judo-ului românesc, care promite să-i fie mereu aproape în noua sa funcție.

Președintele Federației Române de Judo, Eduard Doandeș, a ținut să-l felicite pe Vizer pentru noua sa calitate, dorind să reafirme sprijinul pe care instituția pe care o patronează i-l va acorda mereu.

''Federaţia Română de Judo va fi în continuare alături de Dl. Marius Vizer, pentru a face din SportAccord un brand de renume mondial, cu o structură modernă, cu programe de dezvoltare la toate nivelurile, care să genereze resurse şi evenimente de nivel global, regional şi naţional'', a declarat Doandeș, pentru Agerpres.

El a mai adăugat că, prin noua conducere, organizația SportAccord va fi una solidă, beneficiarul final fiind sportul la nivel global.

''Alegerea domnului Marius Vizer, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, în fruntea SportAccord reprezintă un succes extraordinar pentru dl. Vizer personal, pentru judo în special şi va fi pentru întreg sportul, în general. Proiectul d-lui Vizer, care a avut tot sprijinul meu şi al Federaţiei Române de Judo, prevede o dezvoltare armonioasă a tuturor sporturilor prin atragerea de fonduri, sponsori şi organizarea unei adevărate competiţii mondiale, o dată la 4 ani, pentru toate sporturile, care vor avea astfel o oportunitate în plus în vederea finanţării programelor de dezvoltare pentru copii şi tineret", a completat șeful FR Judo.

Comentarii

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 3 + 6 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015