Kontact

Dacă se recuperează complet, Lucian Bute va boxa în ianuarie

  • Publicat în 20 Mai, 2013 la 14:00
  • de
Bute boxează dacă se reface 100%
FOTO: Thomas Campean/Mediafax

Venit în România după intervenția chirurgicală suferită săptămâna trecută, Lucian Bute a declarat că meciul cu Jean Pascal s-ar putea desfășura la începutul anului viitor, pe 25 ianuarie.

Cei doi pugiliști ar fi trebuit să lupte pe 25 mai, la Montreal, însă Lucian a suferit o accidentare la pumnul brațului stâng, fiind nevoit astfel nevoit să amâne meciul.

''Am încercat să evit, să fac anumite eforturi pentru a continua şi a nu anula meciul, dar din păcate după mai multe consultări cu doctorul şi cu echipa mea, antrenorul şi promotorul meu, am luat această decizie. A trebuit să mă operez, pentru că aveam o durere insuportabilă, dar era în joc şi viitorul carierei mele. Era riscant să urc în ring accidentat, era un meci foarte greu, cu un adversar foarte puternic, şi trebuia să fiu sută la sută'', a declart Bute, citat de Agerpres.

Bute va boxa pe 25 ianuarie doar dacă se reface 100%

El a mai spus că recuperarea sa decurge, deocamdată conform planului, fiind astfel în grafic pentru a urca în ring, contra lui Jean Pascal, la data stabilită de către HBO.

''Joia trecută am fost la un control, mi s-a spus că totul e bine, recuperarea se va face cum trebuie şi sper să revin în ring cât mai repede posibil. Cel mai important este să mă recuperez, să am linişte. Mai repede de ianuarie nu va fi niciun meci.

 

Nu e garantat că meciul va avea loc pe 25 ianuarie, dar dacă totul decurge bine, voi urca în ring şi voi boxa, dar dacă nu voi fi sută la sută şi voi resimţi dureri, voi continua pauza până când îmi voi reveni'', a completat fostul campion mondial IBF. 

Pentru Lucian Bute, o eventuală retragere nu intră în calcul, el având obiectiv pe termen lung revenirea între cei mai buni pugiliști ai categoriei supermijlocie și să câștige o altă centură mondială.

Comentarii

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 5 + 9 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015