Rugby

Update Timişoara este campioana României la rugby, după o finală extraordinară cu Baia Mare. O nouă partidă care stârneşte discuţii despre finanţările echipelor din bani publici

Rugby: Timişoara a făcut "tripla"!
Foto: super-liga.ro

Timişoara Saracens a câştigat Finala SuperLigii la rugby, scor 18-15, după un meci foarte spectaculos împotriva campioanei en-titre, Ştiinţa Baia Mare, chiar pe terenul acestuia. 

Băimărenii au lovit bara în două rânduri din lovituri libere, iar pe final au avut şi doi oameni mai mult pe teren, dar n-au reuşit să-şi concretizeze posesia printr-un eseu. 

Timişoara face "tripla" în acest sezon, după Cupa României şi Cupa Regelui!

Ultima finală pentru Baia Mare?

Timişoara şi Baia Mare au dominat rugby-ul românesc din ultimii ani, fiind singurele echipe care au câştigat SuperLiga în noul format. Anul acesta, sportul din Baia Mare a primit, însă, o lovitură care ar putea afecta şi sportul cu balonul oval. La începutul lunii octombrie, procurorii DNA au descins la Primăria Baia Mare şi la sediile unor firme, de unde au ridicat documente legate de finanţarea cluburilor de handbal feminin şi masculin, HCM şi Minaur.

Primarul Cătălin Cherecheş a ameninţat atunci că-şi va retrage sprijinul pentru întreg sportul din oraş, inclusiv pentru echipa de rugby! 

"Vom anunţa că pînă la rezolvarea suspiciunilor şi pînă la elaborarea de către Guvern şi Parlament a unor prevederi legale, care să ne încadreze clar modul în care susţinem sportul, noi, municipiul Baia Mare, ne vom retrage din susţinerea sportului, culturii, sănătaţii. Înţeleg că ţara asta se doreşte a fi una de oameni bolnavi, nu de oameni sănătoşi. Se va ajunge să retragem echipele din Liga Naţională, Liga Campionilor, la rugby la fel, dacă asta se doreşte, pentru că dacă suspendăm finanţările de la Primărie, acolo se va ajunge", a declarat edilul, potrivit gsp.ro.

Deocamdată, primarul nu a întreprins nimic în acest sens, dar dacă primăria nu mai finanţează "Ştiinţa", aşa cum a anunţat, echipa ar putea intra în colaps. La fel cum s-a întâmplat la Târgu Mureş, Ploieşti, Oradea, Piatra-Neamţ, Cluj-Napoca şi altele, unde finanţările de la stat au fost oprite pe motiv că erau la limita legalităţii.

Sportul, fără bani de la stat?

De neînţeles pentru publicul amator de sport este, în continuare, modul în care autorităţile aleg sau nu să investigheze finanţările publice. Suporterii s-ar putea întreba de ce echipe ca Petrolul sau "U" Cluj nu mai pot fi ajutate de primării, în timp ce la Chiajna echipa este ţinută, în continuare, în Liga I, de municipalitate?

Discuţia despre banii publici în sport este mai extinsă. Stiridesport.ro a tratat, în trecut, acest subiect, cu privire la avantajele competitive pe care o echipă de fotbal ajutată de stat le are faţă de una totalmente privată. În acest sens, UEFA a creat şi sistemul de Fair Play Financiar, care încearcă să stopeze concurenţa neloială.

Pe de altă parte, o măsură asemănătoare în sportul românesc, care să oprească finanţările de la stat, fie că e vorba de baschet, rugby sau handbal, ar duce la desfiinţarea multor cluburi, a căror singură şansă va fi găsirea de urgenţă a unui investitor privat. 

....

Timişoara Saracens şi Ştiinţa Baia Mare îşi dispută Finala Superligii la rugby, astăzi, 5 decembrie, de la ora 13:00. Bănăţenii sunt favoriţi după cele trei victorii în meciurile directe din acest sezon, două în campionat şi una în finala Cupei Regelui. Partida se joacă pe stadionul "Lascăr Ghinet" din Baia Mare şi este transmisă de TVR2 şi Rugby TV. 

Timişoara poate face tripla

Dacă pentru Baia Mare, campioana en-titre, acest meci ar însemna salvarea unui sezon neaşteptat de slab, pentru Timişoara o victorie este echivalentă cu o triplă remarcabilă - Superligă, Cupa României şi Cupa Regelui.

Cele două echipe s-au întâlnit de 5 ori în ultimul act al unei competiţii, fie că a fost vorba de campionat, cupă sau Cupa Regelui, toate meciurile fiind acontate de timişoreni. Iată palmaresul întâlnirilor directe din finale, via super-liga.ro

2011-Cupa Romaniei:RCM Timisoara - Stiinta Baia Mare 32-10
2012-SuperLiga CEC Bank: RCM Timisoara - Stiinta Baia Mare 16-6
2013-SuperLiga CEC Bank: RCM Timisoara - Stiinta Baia Mare 25-19
2014-Cupa Romaniei: RCM Timisoara - Stiinta Baia Mare 19-14
2015-Cupa Regelui: Timisoara Saracens-Stiinta Baia Mare 24-22

 

Comentarii

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 9 + 3 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015