Fotbal extern

Buffon şi Juve, poveste fără sfârşit

Buffon şi Juve, poveste fără sfârşit
Foto: Olivier Morin/AFP/Mediafax

Este o adevărată emblemă în poarta Italiei,  pentru care a apărat de 115 ori în prodigioasa-i carieră. A sosit în Piemonte cu 12 ani în urmă şi de atunci a apărat numai la Juve. 

Portarul Gianluigi Buffon, căci despre el este vorba, şi-a prelungit, miercuri, contractul cu Juventus Torino pentru încă doi ani, actuala înţelegere urmând să expire în vara anului 2015, informează Tuttosport.

"Astăzi vă pot anunţa că Gianluigi Buffon, căpitanul nostru şi al naţionalei Italiei, şi-a prelungit contractul cu Juventus Torino până în iunie 2015. Juventus este casa lui şi ne mândrim cu el", a declarat preşedintele grupării italiene, Andrea Agnelli.

Buffon a spus că nu a avut oferte de la alte echipe. "Din prima zi când am ajuns la Juventus m-am simţit mândru. Am venit aici de la Parma şi nu pot să nu-mi arăt recunoştinţa pentru acel oraş şi pentru acel club. Dar aici, la Torino, m-am simţit mereu fotbalist. Nu am avut alte oferte, dar oricum aş fi ales tot Juventus", a afirmat acesta.

Gianluigi Buffon, în vârstă de 35 de ani, a fost achiziţionat de Juventus Torino în 2001 de la formaţia FC Parma.

Comentarii

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 2 + 4 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015