Fotbal

Răzvan Ochiroșii a vorbit despre un posibil transfer la Real Madrid: "Mai am contract, dar pot pleca gratis"

Ochiroșii: "De mic sunt fan Real Madrid"
Răzvan Ochiroșii este pe lista lui Real Madrid. Foto: fichajes.com

Vestea că marele Zinedine Zidane îl dorește pe Răzvan Ochiroșii la Real Madrid B a surprins pe toată lumea, inclusiv pe jucător, deși acesta recunoaște că se aștepta să vină oferte pe adresa lui, după ultimele evoluții.

Fotbalistul de 24 de ani a vorbit pentru fichajes.com despre oferta de la Real Madrid și a dezvăluit că mai are contract un an și jumătate cu Guijuelo, dar că în contract există o clauză care îi permite să plece gratis la un club dintr-o ligă superioară.

"Eu mi-am reînnoit contractul aici pe încă două sezoane, în vara trecută, dar am o clauză în contract prin care dacă am ofertă de la o echipă din liga a doua pot pleca chiar și gratis. 

M-a surprins să aud că sunt dorit la Real Madrid, dar după evoluțiile din ultima perioadă, atât eu, cât și orice alt jucător de aici se poate gândi la un posibil transfer la o echipă dintr-o ligă superioară. Pentru mine a fost o surpriză. Știam că sunt câteva echipe interesate de mine, dar nu știam care și din ce divizie. Sunt liniștit și concentrat pe ce am de făcut la Guijuelo. Sunt fan Real Madrid de când eram copil", a spus Răzvan Ochiroșii, conform sursei citate.

Citești și:

Nu e glumă! Zidane îl vrea pe fostul stelist Răzvan Ochiroșii la Real Madrid!

Comentarii

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 8 + 3 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015