Fotbal

"U" Cluj nu iese din "era Walter". Cine îl va înlocui pe Vlad Munteanu şi alte veşti (în special proaste) despre clubul alb-negru

"U" Cluj nu iese din "era Walter"
Ioan "Limoniu" Mărginean a reintrat în schemă la "U" Cluj. Foto: Daniel Rus / stiridesport.ro

Universitatea Cluj nu va ieşi în curând din "era Walter". Funcţia de administrator special al clubului, deţinută înainte de Vlad Munteanu, va fi preluată de săptămâna viitoare de George Walter, fiul patronului Romprest, semn că societatea merge înainte pe aceeaşi structură, cu aceeaşi oameni.

Printre ei, şi fostul director, preşedinte şi patron, Ioan Mărginean. El a reintrat în peisaj, ca sfătuitor al Marietei Anastasescu, administratorul judiciar al clubului. Stiridesport.ro a aflat că "Limoniu" îşi face veacul la biroul doamnei Anastasescu, unde o ajută să gestioneze strategii şi transferuri. 

Negocierile cu Viorel Tudose s-au împotmolit. Aşa cum am anticipat, omul de afaceri care spunea, în 2013, când a vrut să preia FC Argeş, că "nu sunt nebun să plătesc datoriile făcute de alţii", nu şi-a schimbat filozofia. Surse apropiate clubului susţin chiar că Tudose este un capitol închis. Vom reveni, însă, cu detalii pe acest subiect.

George Walter (centru) îl va înlocui pe Vlad Munteanu (dreapta) în funcţia de administrator special. Foto: Daniel RUS

Între timp, echipa are emoţii că nu poate să înceapă campionatul. Au fost rechemaţi jucătorii daţi împrumut în ligile inferioare, dar surpriză (!), clubul nu are bani să-i cazeze. În aceste zile, se discută intens cu acţionarul minoritar Primăria Cluj-Napoca pentru a oferi un minimum de ajutor în acest sens.

Clubul speră să încaseze bani pe transferurile lui Ioan Neag (dorit în Israel), Justin Mengolo (cu oferte din Moldova şi România, cărora nu vrea să le dea curs) şi Lorand Kovacs. Ei ar putea rămâne liberi de contract dacă renunţă la salarii, dar clubul nu le va da drumul imediat, profitând de birocraţie. Astfel, ca să nu se trezească fără echipă la mijlocul sezonului, ei preferă să aştepte ca Universitatea Cluj să-i vândă. 

14 iulie este data reunirii la "U" Cluj, 29 august este data în care va începe Liga a II-a

Emil Moldovan, Cosmin Lucaci

Comentarii
  • 2015-7-19, 12:29
  • Scris de : iuliu
Bine ca ramanem cu fosilele erei Walter (gen Marginean)si potentialii investitorii pleaca in "tari maia calde"vezi FC Bihor. Poate intram in faliment si scapam definitiv de ëra Walter".
  • 2015-7-10, 17:40
  • Scris de : mentorul
marginean munteanu amp valter egal falimentul universitatii cluj ar trebui declarati persona non grata in cluj napoca.
  • 2015-7-10, 15:45
  • Scris de : c
Sincer, regret soarta lui U. Am mai spus-o aici, eu tin cu CFR, dar cand U isi disputa jocurile cu Steaua, Dinamo, etc, tineam cu a doua echipa a Clujului. Pe de alta parte, poate realizeaza si unii dintre u-isti ca a fost contraproductiv sa doreasca rau CFR-ului (despre injuraturile si jignirile care ne-au fost adresate nici nu mai amintesc). Mai ales ca era previzibil ca Walter isi bate joc de U si va ajunge la faliment. Pacat de U.
  • 2015-7-10, 20:49
  • Scris de : Arrow
c, injuraturi si alte dorinte referitoare la soarta cluburilor au fost reciproce. Nu scrie ca au fost doar dintr-o parte. Uita-te doar la postarile de la articolul asta, care n-are nici o legatura cu CFR. Walter a fost contestat de mult. De ce nu scrii de mizeriile lui Muresan si Paskany? Sau dansii sunt niste oameni cinstiti?
  • 2015-7-10, 16:37
  • Scris de : Mara
Daca a venit șobolanul infractorul de Mărginean este clar ca face echipa cu o alta infractoare care a vândut combinatul câmpia turzi i pe nimic. Atenție mare U Cluj cu 2 infractori ce o sa rezulte ...
  • 2015-7-10, 20:32
  • Scris de : valc
Ce sa rezulte, o echipa infractoare, cu multi suporteri de aceeasi teapa. Sunt curios daca in sezonul viitor vor mai avea posibilitatea sa sparga buzi de portelan, poate doar buzi turcesti. Haide u, numai u.
  • 2015-7-10, 21:07
  • Scris de : Arrow
Postarea de mai jos este a mea. Scuze.
  • 2015-7-10, 20:57
  • Scris de : valc
valc, parerea mea despre CFR: Muresan Iuliu, securist, mincinos, manipulator; Paskany a demostrat ca nu-l intereseaza fotbalul doar banii. Pe el DNA-ul nu-l va inhata niciodata pentru ca a avut oameni in jurul lui care l-au invatat ce sa faca. Cand a vazut ca nu mai are protectie a plecat in Dubai. Si-a batut joc si de voi suporterii de rezultat. Respect pentru ceilalti. Parerea mea este ca nici tu nu esti mai bun decat cei pe care-i blamezi.
  • 2015-7-10, 16:29
  • Scris de : Geo
Taci in sloboz de sobolan ca voi subteti in insolventa, fara plan aprobat, cu milioane de euro datorii, -6 puncte si vorbiyi despre echipa clujului.
  • 2015-7-10, 16:34
  • Scris de : c
Domnule @geo, va citez din ce a scris @ucluj: "Inafara de comentariile de tip cretinoid, eu vad lucrurile cam asa...". Dumneavoastra va inscrieti in categoria mentionata de "ucluj"?
  • 2015-7-10, 15:19
  • Scris de : Horica
Domnul Boc trebuie sa sprijine clubul...ca la anul is alegeri...iar Universitatea e un subiect sensubil pentru o mare parte dintre alegatori.
  • 2015-7-10, 17:23
  • Scris de : DNA Cluj
Asta asteptam si noi de la Boc , un pic de sprijin , numai un pic..pic..pic
  • 2015-7-10, 15:12
  • Scris de : Hopaaa
Sobolanilor....stati calmi. U Cluj nu moare. Pana una alta vedeti va de super derbyul cu echipa sateasca viitorul
  • 2015-7-10, 21:28
  • Scris de : Andrei
U cluj nu moare, a murit deja idiotule. Tu cu sperantele sa ramai..doar atata.
  • 2015-7-10, 17:45
  • Scris de : @Hopaaa
... da`nici nu iese din groapa :)))
  • 2015-7-10, 16:30
  • Scris de : pavel
Acri tare strugurii??Te cred.
  • 2015-7-10, 14:30
  • Scris de : U Cluj
Inafara de comentariile de tip cretinoid, eu vad lucrurile cam asa: falimentarea actualei societati (lucru care se poate face in 5 minute) si infiintarea unei alte societati in subordinea primariei, sau trecerea inapoi a sectiei de fotbal la Clubul Sportiv "U". Si inscrierea unei echipe noi (formata desigur numai din juniori) in liga a IV-a, sau ma rog, in ce liga prevede regulamentul FRF. Si, incet-incet, poate ca apele se limpezesc si reusim sa o scoatem cumva la liman. Altfel, scenariul e clar: echipa actuala se inscrie in Liga a II-a si eu pun pariu cu oricine ca in maxim 2 luni se retrage din lipsa de bani. Desigur ca ma gandesc la o echipa noua, curata, in care sa se implice Sabau, Falub, Pojar si, de ce nu, alti fosti "U"-isti cu ganduri curate. Apoi, incet-incet o sa vina si oamenii cu bani langa echipa. Insa repet, si inchei, cea mai mare prostie e sa se continue cancerul walter-busca, marginean etc.
  • 2015-7-10, 14:43
  • Scris de : baiatgigel
"U"-isti cu ganduri curate mai gasesti, dar oameni cu bani cu ganduri curate... Nici macar primariile sau consiliile locale nu sunt cu ganduri curate. Cam greu sa construiesti o echipa de Liga 1 curat. De asta nu prea inteleg care e faza cu injuraturile si acuzarile. Nu poti face rost de bani pt. Liga 1 pe cai cinstite. Nici daca esti cel mai patriot, nici daca esti ungur nici dace esti german.
  • 2015-7-10, 14:18
  • Scris de : 1919
cea mai buna alegere !!! pop ana maria( oare nu esti nevasta celui cu inel pe stomac ?) ,inainte de a te comporta ca una de pe calea turzii invata gramatica elementara de clasa a IV-a !!!pt 60 de lei iti predam ore !!!
  • 2015-7-10, 14:07
  • Scris de : POP PAUL
erata-ambulatoare
  • 2015-7-10, 14:07
  • Scris de : Jan
Marginean nu a iesit niciodata din peisaj,Vlad Munteanu era sageata lui la U Cluj,la fel cum a fost si Ana Maria Prodan
  • 2015-7-10, 14:06
  • Scris de : paul pop
Boc sper sa te termine DNA ul daca dai bani din buget la jegul uman numit walter............Clujul nu are nevoie de asa ceva , mai bine desfiintati universitatea odata, banii din taxe sunt pentru clinici, ambulatoate, strazi urbane, parcuri si spatii verzi, sistematizare stradala si nu pentru jeguri si vinituri, DNA ul pandeste.
  • 2015-7-10, 17:18
  • Scris de : arpi
... ca si pentru tot felul de cartiere ale tineretului...
  • 2015-7-10, 13:45
  • Scris de : ...
primaria sa-si vada de treaba ei in ce priveste actuala societate. Sa se gandeasca la o noua constructie si sa fie un factor catalizator, avand in vedere ca este proprietara brandului. Sa se termine odata cu margineni, walter, munteni si alte oratanii din astea. Haide "U".
  • 2015-7-10, 13:23
  • Scris de : Radu
Geroge Walter, ce personalitate, ce caracter, ce destin!

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 1 + 5 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015