Fotbal

Special Oracolul din Booveni. Schimbarea în fotbalul românesc vine de unde nici nu te-aștepți: de la Mititelu

  • Publicat în 6 Decembrie, 2013 la 16:30
  • de
Oracolul din Booveni
"Mititelu, cu ochelarii săi de soare cu tot, aliniază tot comitetul executiv al FRF pe holurile tribunalului"
Publicul larg și în special amatorii de fotbal din țara noastră se așteptau ca dacă tot ar fi să se producă un seism la nivelul federației și al ligii, acesta să fie un demers venit pe căi ceva mai...naturale
 
Dar iată că cel care le dă frisoane mai marilor zilei din fotbalul românesc este un ins despre care ziare importante din România titrau, nu demult, așa: "Adrian Mititelu, un investitor în criză de cash" (Adevărul) sau "Mititelu, bișnițarul din Cetatea Banilor" (Evenimentul zilei). 

Acest Mititelu, atunci cînd cuvîntă, o face cam tot în stilul iluștrilor săi înaintași becalieni și dragomireni: 
Eu sunt în zodia Peşti. Urmează cinci ani de bucurii pentru cei din zodia mea. Au fost şapte ani de suferinţă, dar acum se întoarce norocul. A intrat Chiron în Peşti, duşmanii mei vor avea mari probleme cu mine.
Și ca un făcut, de la această zicere celebră au urmat necazurile lui Mircea Sandu și compania, care s-au văzut purtați prin instanță din cauza acestui ins născut în satul Booveni, județul Dolj.

Viața lui Mititelu în fotbal e o înlănțuire de cald-rece...Pe de o parte hulit chiar la el acasă, în Craiova, pe de altă parte scos la înaintare probabil de cei care nu au destul curaj, de unii singuri, să facă o schimbare la vârful fotbalului românesc. 

Mititelu a fost caracterizat de către suporterii de la Blue Lions, prin 2011, într-un comunicat, drept "cel mai sărac și cel mai mincinos patron din fotbalul românesc". 
 
Tot Mititelu a făcut, însă, ceea ce nimeni pînă atunci și nimeni de atunci încoace nu a mai reușit: să-l suspende pe Victor Pițurcă. În 2011, pe cînd era antrenor la U Craiova, acesta a fost împiedicat de către oamenii lui Mititelu să intre în cantonamentul echipei. 

Mititelu a fost interzis, recent,  pe "Ion Oblemenco", apoi surprins de camere cum pupă gazonul aceluiași stadion. Mititelu susține că e victima unei conspirații la nivel înalt, că oameni din guvern îl vor la pușcărie. Cu puțin timp înainte de asta, suporterii făceau chetă pentru a le da niște bănuți jucătorilor neplătiți. 
 
Dar același Mititelu, cu ochelarii săi de soare cu tot, aliniază tot comitetul executiv al FRF pe holurile tribunalului iar ieri îi spune și lui Gino Iorgulescu faptul că ocupă ilegal scaunul de președinte al Ligii. 

Există două posibilități, ca-n viață: ori e foarte isteț, ori fotbalul românesc, la vîrful său, e foarte slab, ca să nu zicem lamentabil. 

Oricum, dacă înainte vreme ca să afli o știre care te interesa trebuia să treci prin două-trei știri despre Becali, acum nu prea există seară în care să nu fii nevoit să afli ce-a făcut în ziua aceea Mititelu. 

Omul a ajuns vedetă media, asta e clar, ne face agenda. Asta în timp ce fotbalul românesc a ajuns de toată jalea.
Comentarii
  • 2013-12-08, 10:40
  • Scris de : ovidiu blag
Și părerea mea este că Universitatea Craiova este doar una singură, cealaltă echipă apărută peste noapte fiind un surogat. Dar aici nu mi-am propus să scriu despre asta, ci despre faptul că Mititelu, pe care nu părea să îl recomande prea multe, le dă frisoane celor din conducerea fotbalului, atîta tot.

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 2 + 7 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015