Fotbal

Special Craiova, emblema bucuriei pierdute. Alin Fornade le reaminteşte suporterilor olteni cine sunt adevăratele legende şi cine e "escrocul sentimental"

  • Publicat în 25 Noiembrie, 2013 la 16:00
  • de
Craiova, emblema bucuriei pierdute
"Mititelu e Leul de pe emblema echipei, e liantul dintre trecutul împodobit cu lauri şi viitorul luminos"

Vă mai amintiţi cu ce număr juca Adrian Mititelu la Universitatea Craiova? Cine răspunde corect primeşte o masă la restaurantul „Periniţa”. Probabil că mulţi dintre suporterii care au populat sâmbătă Peluza Sud a stadionului „Ion Oblemenco” s-au îndrăgostit de „Ştiinţa” datorită acestui fotbalist cu un remarcabil dar al improvizaţiei. Doar cu Steaua nu-i intra mingea în poartă. Să nu crezi în norocul proverbial al roş-albaştrilor? Mititelu e Leul de pe emblema echipei, e liantul dintre trecutul împodobit cu lauri şi viitorul ce se anunţă atât de luminos, încât ai nevoie de ochelari de soare fumurii să ţi-l imaginezi.

Numărul de pe tricoul lui Mititelu ar putea fi 8, numărul anilor ce s-au scurs de când a preluat Universitatea Craiova de la Dinel Staicu. 8 e şi cifra echipamentului purtat de Gheorghe Craioveanu în perioada în care a câştigat în Bănie un titlu şi două cupe. Fostul golgeter a fost înjurat sâmbătă de Peluza Sud. Nu au scăpat nici Badea , nici Stângă, nici Lung, acuzaţi că au trădat Craiova fiindcă nu mai au încredere în promisiunile unui escroc sentimental. În schimb, galeria care-l alunga pe Neţoiu, rezistând tuturor presiunilor „Comandantului”, l-a taxat timid pe Mititelu, lăsând impresia unei complicităţi cu personajul care a pus cătuşe viselor Băniei. Mai mult, un fost ultras, „Gogoaşă”, legitimat acum de Mititelu, l-a lovit la vestiare pe Silvian Cristescu, unul dintre căpitanii trecuţi pe trofeele alb-albaştrilor. La conferinţa de presă, întrebat dacă-l va sancţiona pe portarul bătăuş, Nicolo Napoli a replicat că e doar antrenor. Păcat, Napoli!

Mulţi dintre cei care iubesc „Ştiinţa” au plecat de la stadion cu un gust amar. Unde au fost suporterii din Peluza Sud în cei doi ani în care Craiova nu a mai avut fotbal? Au pus fanii presiune pe autorităţi, pe Mititelu să construiască o echipă valoroasă în Bănie? Puştanilor din galerie le reamintim că Universitatea Craiova nu a început cu lotul fraţilor Costea şi al lui Dorel Stoica. Anii patronatului lui Adrian Mititelu au însemnat umilinţe şi scandaluri fără număr. Câteva victorii cu CFR, Dinamo şi Rapid, nici una cu Steaua. Nici o calificare într-o cupă europeană, în schimb a participat în câteva partide suspecte. Federaţia a comis un abuz de neiertat când a dezafiliat Craiova, dar nu uitaţi că Mititelu era şi atunci la un pas de colaps.

Dacă ar fi iubit cu adevărat Universitatea Craiova, finanţatorul ar fi urmat exemplul lui Massimo Moratti. Patronul Interului a conştientizat că nu mai poate susţine formaţia lui Milano la nivelul la care tradiţia îl obligă şi a cedat pachetul majoritar de acţiuni indonezianului Thohir. În schimb, Mititelu nu are bani, dar nici nu renunţă la club deşi a mărturisit în câteva rânduri că îl va preda suporterilor sau autorităţilor. Nu s-a ţinut de cuvânt şi blochează prin îndărătnicia sa orice şansă a Băniei de a avea o singură formaţie care să o reprezinte onorabil. A declinat recent oferta primită de la gruparea care a strâns mai mulţi foşti mari jucători ai Craiovei. Acum a anunțat că e dispus să negocieze cu Olguța Vasilescu. Măcar de data asta să fi vorbit serios.

Proiectul CSU, lansat de primarul Olguţa Vasilescu, a prins viaţă din cauza refuzului iniţial al lui Mititelu de a înscrie formaţia în campionat. Când edilul a găsit o altă variantă, s-a trezit şi Mititelu să încropească un lot şi să intre în joc. În acelaşi stil, cu fotbalişti neplătiţi cu lunile, mereu cu telefonul la ureche, pregătit să se certe cu toată lumea la orice oră şi pe orice post. Viitorul nu sună foarte bine pentru FC U, creditorii ar putea solicita falimentul societăţii lui Mititelu. Gândiţi-vă că, la datoriile adunate de procesomanul din Bănie, e greu de crezut că va fi obţinută licenţa pentru prima ligă. Şi ar fi păcat de eforturile lui Ciucă sau Mârzeanu, care s-au dăruit sâmbătă pe măsura patimii tribunelor.

A fost un meci istoric, o rană vie pentru cei care iubesc „Ştiinţa”. Craiova e divizată. Balaci şi Ţicleanu sunt într-o parte, Lung, Ungureanu şi ceilalţi sunt în altă tabără. Suporterii din Peluza Sud ar trebui să treacă de la înjurături la fapte. Să-i determine pe Mititelu, pe finanţatorii formaţiei CSU şi pe Olguţa Vasilescu să găsească o modalitate pentru a unifica rapid fotbalul din Bănie. Ne-a fost prea dor de Craiova ca să asistăm la certuri şi scandaluri jenante. În loc de final, parafrazăm un slogan din vremurile când Balaci şi Ungureanu jucau în aceeaşi echipă: „Oltenaşi să fiţi uniţi, că voi i-aţi bătut pe Leeds!”

Comentarii
  • 2013-11-30, 10:00
  • Scris de : Mitu
Mititelu nu reprezinta Universitatea Craiova,suntem constienti de asta,stim ce a facut si ce nu a facut pentru echipa,problema este ca acest proiect de care se vorbeste si care este laudat de toti lingaii Olgutei V,se foloseste de numele marii Universitati,si de aceea suporterii patimasi recurg la asemenea gesturi. Toti cei care suntet de partea noului proiect trebuie sa antelegeti ca UNIVERSITATEA CRAIOVA este doar una si din pacate a ajuns pe mainile lui Mititelu,nu suntem noi de vina ca el este patronul echipei,noi ne sustinem echipa noastra de suflet,pe care o stim de cand ne-am nascut,nu putem iubii clonele,iar cei care tradeaza echipa la care s-au consacrat sunt pedepsiti! Ce este greu de anteles ! STIINTA ESTE DOAR UNA !
  • 2013-11-26, 23:37
  • Scris de : stefylsl
Lui Mititelu i se pot reprosa multe(chiar foarte multe) dar acest om a investit bani pe care nici-un alt om nu i-a investit in craiova, acest om a pierdut destul de mult pentru ca noi cei care stam in tribune sa ne bucuram de fotbal,(de, asta-i spiritu oltenesc "Pe bani tai si eu pot sa fiu filozof), eu unul propun un lucru toti cei care vorbesc de Craiova sa prezinte un bilet/abonament la un meci al FC U Craiova, pun pariu ca multi de aici care isi dau cu parerea nici macar nu au fost pe stadion. Daca sunte-ti asa dedicati "Stiintei" dece un club asa iubit ca FC U Craiova nu poate traii din abonamente, va spun eu dece: Pentru ca toti isi dau cu parerea pana la bani, hai ca deja am scris prea mult
  • 2013-11-26, 17:01
  • Scris de : ps
sa ne bagam toata pula in toata ma-ta alin cacat fin
  • 2013-11-26, 12:53
  • Scris de : Stefan2014
BEST BETTING PREDICTION WEBSITE : http://insidetipsters.com ! REGISTER FOR FREE TODAY AND START WINNING FROM BETTING! ALL RISKS COVERED!
  • 2013-11-26, 12:25
  • Scris de : Maxentius
Aline cand s-au vandut pentru o "bucata de paine" trebuia sa stie ca o sa fie "taxati" de suporteri :) aveau precedentul Gica Popescu nu cred ca le mergea atat de rau incat sa se vanda au facuto pe propria raspundere sa si-o asume si sa suporte consecintele nimeni nu iarta TRADAREA
  • 2013-11-25, 22:31
  • Scris de : eu
MARSI clone de kk
  • 2013-11-25, 22:22
  • Scris de : leualbastru
Acest articol denota amatorism . Vin cu o intrebare am pentru autorul acestui articol jenant : Care e adevarata Craiova domnule Fornade? Nu cumva cea care aduna suporterii cei mai multi langa ea? Va mai spun doar atat : acei suporteri nu sunt nascuti peste noapte , nu sunt cumparati , ei au fost adusi la stadion incepand de cand erau copii de catre tatii lor si li s-a insuflat dragostea pentru culori, echipa si stare de spirit. Puneti cumva la indoiala capacitatea de a alege a fiecarui suporter pentru cine are sentimente. Dragostea nu se impune ( poate doar in politica) ea se simte. Iar cum bine stiti si dvs, timpul trece, cei care au trait vremurile Craiovei Maxima au imbatranit odata cu ea, cei tineri, cei din galerie stiu doar din povestile adunate de la tatii lor asa ca e dreptul lor sa simta ce echipa iubesc. Si eu sunt din grupul celor multi, al celor care stiu ca adevarata Craiova este FC Universitatea Craiova. Si nu il agreez pe Mititelu pentru managementul dezastruos , as vrea sa sustin o echipa potenta financiar, inca nu mi-am pierdut speranta! Iar intrebarea vizavi de numarul cu care a jucat Mititelu la Craiova , e penibila . Va intreb si eu : cu ce numar a jucat Berlusconi la AC Milan? Oare luati si bani pentru ceea ce scrieti, nu de alta dar m-as apuca si eu.
  • 2013-11-27, 10:45
  • Scris de : Blue Aztec
Terminati cu prostiile ca lumea sustine FCU. FCU si CSU la un loc nu au reusit sa umple un stadion de 30000 de locuri. OLTENII IUBESC U CRAIOVA-STIINTA! SI ATAT! U Craiova este in moarte clinica iar FCU si CSU nu vor decat sa profite de acest lucru. Pai domnule leu, cand juca Stiinta meciurile importante 40000 de oameni erau pe stadion si inca 20000 afara. Te-ai intrebat de ce voi cei la FCU umpreuna cu cei de la CSU nu ati adunat nici 20000 ? Pe cine reprezentati voi? Doar o mica,mica parte din suporterii Stiintei. In Craiova nu exista decat U Craiova. Plecati cu FCU si CSU vostru de rahat. Cu mititeii si olgutele voastre. Nu sunteti nici macar 30000 de suporteri cu totii ambele echipe. Stiinta are milioane de suporteri !
  • 2013-11-27, 21:40
  • Scris de : leualbastru
Ma tot gandeam daca merita sa iti raspund sau nu. Fac un efort si iti raspund. In primul rand Craiova vine dupa niste ani de inactivitate sportiva si a adunat in tribune la un meci de liga a doua, atatia suporteri cat nu vor aduna multe echipe din liga a doua in tot acest campionat. Iti reamintesc ca pe vremea cand era in liga 1 , Craiova conducea detasat la spectatori . Vii cu un comentariu in care expui niste cifre aiurea, vorbesti numai prostii , iti dau un exemplu , am fost la un meci acum multi ani pe Oblemenco , juca U Craiova - Steaua , s-a incheiat 3-1 pentru Stiinta , au fost 40.000 de oameni in tribune si au ramas 10.000 afara. Nu vreau sa te jignesc, fac un efort mare , dar te-ai bagat in seama precum musca... Si sa stii si tu in caz ca esti macinat de indoieli, adevaratii suporteri ai Craiovei sunt acum langa FC UNIVERSITATEA CRAIOVA si o spun cu toata responsabilitatea. Ti-o spune un om care respira alb-albastru, care a batut sute de kilometri pentru aceasta echipa, care a ascultat la radio , copil fiind, meciurile echipei iubite , un suporter care nu a crescut in Craiova. Idiotule. Uite ca nu m-am putut abtine pana la urma. Habar nu ai de acest spirit, cred ca nu ai fost la un meci al Craiovei in viata ta. Altadata , cand mai vrei sa elucubrezi, baga-ti un deget in fundulet si vei fi mai realizat. Ipocritule!
  • 2013-11-25, 22:42
  • Scris de : leualbastru
Iar cand te referi la tricoul cu numarul 8 , primul nume care ar trebui sa iti vina in minte, daca esti suporter al Craiovei sau pretinzi a fi un mare jurnalist sportiv, este cel al lui Balaci . Sunt doua variante : ori l-ai omis intentionat datorita simpatiei declarate pentru FC Universitatea Craiova si de aici concluzia unui articol scris la comanda ; ori habar nu ai si iti exprimi si tu opiniile dupa cum bate vantul . hai noroc!
  • 2013-11-25, 21:00
  • Scris de : IRIMESCU
BA DA PROSTI MAI SUNTETI!!SCLAVII LUI MITITELU !!NU V-A DAT LA MUIE DESTUL??SUGETI-L IN CONTINUARE CA NICI LA DEPOU N-O SA MAI VEDETI FOTBAL!!IAR CACATUL ALA TATUAT CINE PULA MEA MAI E??DROGATII DREACU LUATI DROGURI DE FOAME!!!VA FUTETI IN CUR SI ZICETI CA SUNTETI UNIVERSITATEA!!VAI MAMA VOASTRA DE ANALFABETI OLIGOFRENI!!!ZDRENTE CE SUNTETI!!NU MERITATI SA AVETI O ECHIPA DE FOTBAL PROFESIONISTA!!!IDIOTILOR!!
  • 2013-11-25, 20:55
  • Scris de : suporter
Pentru mine, nascut , crescut in Transilvania, in Cluj-Napoca, Universitatea Craiova, "LEUL" alb-albastru, e ceva "sacru", si va ramane mereu. E ideea de UNICITATE, DE ORIGINAL. NU SE POATE, NU EXISTA CA SA O POTI INLOCUI cu NIMIC ALTCEVA. Ce s-a incercat cu clona, indiferent, cati bani o sa fie pompati, indiferent daca vor castiga campionate, performante, NU MA VA INTERESA !!! ECHIPA MEA E ACEEA CARE O STIU EU DE MIC, ACEEA CARE A STAT DOI ANI DEZAFILIATA, ACEEA PT. CARE IMI DAU LACRIMILE CAND SCRIU ACESTE RANDURI, ACEEA CARE SE LUPTA CU NEDREPTATEA !!! ACEEA PE CARE NUMAI mititelu O POATE DA MAI DEPARTE !!!
  • 2013-11-26, 02:38
  • Scris de : Lion King
Corect! Asa gandesc si eu, care sunt din Constanta!
  • 2013-11-25, 20:54
  • Scris de : suporter
Domule Fornade, probabil ca si d-ta, sau poate nu, tin cu craiova de la 6-7 ani, de cand am auzit eu de fotbal prima data in viata. De atunci, indiferent, de rezultate, de locul ocupat, indiferent de patron (cu exceptia ultimului meci din era Netoiu), cand ma gandesc la Universitatea Craiova, simt aceeasi emotie ca si atunci cand eram copil. Probabil d-ta nu poti intelege, la fel cum nu inteleg multi chiar din Craiova. In schimb, cand ma gandesc la Craiova ca oras , ca oameni, ca sa ma exprim elegant, nu mai am aceleasi cuvinte de lauda...Cand ma gandesc la toti patronii care s-au perindat pe la echipa, cand ma gandesc la conflictele intre autoritati si patroni ... indiferent care au fost acestia ... ma resemnez cu speranta ca poate va fi mai bine intr-o alta zi ....
  • 2013-11-25, 20:49
  • Scris de : test
test
  • 2013-11-25, 20:30
  • Scris de : 2000
Respect Alin !!! Mai sunt suporteri cu demnitate in Craiova : tribuna I , Peluza Nord , o parte a tribunei a2 a . Inca ceva - TIMPUL ESTE DE PARTEA NOASTRA.
  • 2013-11-25, 18:46
  • Scris de : popasus
din ciclul: hai sa pupam in cur maretul psd. prostituate psd-iste. exact ca exponentul vostru: ponta. care va bsunt tarifele mai nou?
  • 2013-11-25, 18:02
  • Scris de : z
mititelu s-a pus closca pe universitatea ...
  • 2013-11-25, 17:28
  • Scris de : Teo
Ti-ai luat si tu un ban,ca si fostele glorii tradatoare ,prapa.ditule ! Dar de ce a trebuit sa-i fure identitatea Stiintei ,de ce nu iau spus AVANTUL Craiova de exemplu ,asta nu spui ? Vrei LEUL platesti ,asa e peste tot si tu stii asta si marii investitori cs o stiu,dar tie FOAME SI ACCEPTI SA TE INJO.SESTI , SLU.GA !
  • 2013-11-25, 17:23
  • Scris de : oule te ai vandut
Oule lasa ierburile ca nu mai gândești rational. Cu asta te tine booveanu langa el, cu bani sa ai ce fuma
  • 2013-11-25, 20:34
  • Scris de : ou
Ba daca eu bag ierburi tu esti prost si las ca nu iti lasi numele mai intereseazate putin curvo::)))
  • 2013-11-25, 17:08
  • Scris de : juvetu
ai tu dreptate cu restul, cu mititelu si aia si ceilalti. dar pentru ce s-a intamplat sambata, nu esti corect. nu ai relatat ce s-a intamplat.
  • 2013-11-25, 17:07
  • Scris de : juvetu
Aline, erai simpatic. n-ai voie sa vorbesti prostii daca nu ai fost in tribuna a doua sambata. si daca ai fost .. n-ai voie sa minti. nu a plecat nimeni de la a 2-a timp de 10-15 minute dupa meci, pana nu au salutat echipa. si erau 10.000 de oameni la a 2-a!!! care gust amar?? n-am mai avut seara ca sambata pe Central, la un meci urat fara victorie, de nu mai tin minte.
  • 2013-11-25, 16:51
  • Scris de : Ozzy
Excelent, Aline! Faptul că vei primi o avalanșă de înjurături de la mititei nu trebuie să te afecteze: atâta pot ei. Până la urmă, vorba ta, l-au înjurat ei și pe Craioveanu...
  • 2013-11-25, 16:40
  • Scris de : nume
Aline pregateste-te de o avalansa de injuraturi din partea unor cretini analfabeti care habar n-au ce inseamna Siinta. sunt cuvinte mari gen "onoare" sau "fidelitate" se ascund tone de prostie, mizerie. in momentul in care ajungi sa injuri fostele glorii legitimitatea ta ca si suporter e zero barat. partea proasta pentru ei, gloata trista si stupida, e ca din prostie si ticalosie n-ai cum sa te trezesti iar ei or sa ramana prosti si ticalosi mereu. in rest felicitari pentru articol, te salut si numai bine!
  • 2013-11-25, 17:03
  • Scris de : eu
excelent punctat, uite cine gandeste
  • 2013-11-25, 16:17
  • Scris de : eu
Dobitocule ma pis pe articolul tau si pe tine de sugator al Olgutei , MARS POTAIE !
  • 2013-11-25, 16:12
  • Scris de : andrei
te ai gandit ca nu vrem sa ne unim cu niste oameni ce sustin o echipa infiintata direct in liga 2 a. Cu ce am fi mai presus de dinamo atunci?
  • 2013-11-25, 15:59
  • Scris de : yo
sa ma kk pe articolu tau...bravo adrian mititelu
  • 2013-11-25, 16:17
  • Scris de : Edex
Idiot semi-analfabet, iti meriti soarta. Respect, Alin!

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 6 + 4 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015