Fotbal

  • ASA Târgu Mureș
  • CS U Craiova
  • STEAUA Bucureşti
  • PANDURII Tg Jiu
  • PETROLUL Ploieşti
  • ASTRA Giurgiu
  • DINAMO Bucureşti
  • FC BRAŞOV
  • CFR Cluj
  • RAPID Bucureşti
  • CONCORDIA Chiajna
  • GAZ METAN Mediaş
  • OŢELUL Galaţi
  • U cluj
  • VIITORUL Constanţa
  • CEAHLĂUL Piatra Neamţ
  • FC Botoșani
  • CSMS IAŞI

Gest emoționant al lui Kovacs! Cui i-a dedicat golul cu Petrolul: "Mai vreau să înscriu, dar important e ca "U" să câștige"

Gest emoționant al lui Kovacs!
Lorant Kovacs a marcat singurul gol al partidei cu Petrolul. Foto: Daniel Rus

Lorant Kovacs a adus primul mare succes al Universității Cluj din noul sezon, golul victoriei cu 1-0 în fața Petrolului.

Tânărul mijlocaș a mărturisit că își dorește să mai înscrie în acest sezon și să-și pună amprenta în îndeplinirea obiectivelor echipei.

"Mă bucur că am reușit să câștigăm și să marchez. Sper să nu mă opresc aici și să mai înscriu goluri. Cel mai tare mă bucur însă că am trecut de Petrolul, o echipă foarte bună, cu jucători de clasă. Pentru suporteri nu contează cine marchează, important e să câștige echipe. La fel și pentru mine.

Conducerea ne-a spus că obiectivul echipei este clasarea între primele 8, iar noi vom face totul pentru asta. Orice jucător își dorește să joace în cupele europene. Sunt fotbaliști de mare valoare acolo. Noi o luăm pas cu pas. Mai avem mult de muncă", a spus Lorant Kovacs la Look TV.

La finalul partidei, acesta a dezvăluit cui i-a dedicat golul marcat în poarta Petrolului: "Golul acesta e pentru mama și tata, dar și pentru "Sisi", pentru tot ce a făcut el la club", a spus tânărul mijlocaș.

 

Antrenorul Mihai Teja a avut numai cuvinte de laudă pentru fotbalistul de 21 de ani, pe care-l consideră un jucător de bază la "U" Cluj.

"Kovacs a demonstrat și anul trecut că este un fotbalist foarte bun. Mă bazez pe el. A crescut foarte mult, iar ușor, ușor are tot mai multă personalitate în joc și asta este foarte bine pentru viitorul lui", a spus Mihai Teja, la finalul partidei.

Comentarii
  • 2014-7-21, 14:50
  • Scris de : hahaha
acum reunosc astia de la U ca sunt unguri, n-o mai dati la intors cu "extremisti" :)))) U=Ungaria. M...e U!
  • 2014-7-21, 21:04
  • Scris de : rider
Cine i prost de mic cand ii mare numa se joaca
  • 2014-7-21, 14:12
  • Scris de : loti
Paul Pop,zis si Casper, iar te-ai ratacit la articolele despre U? Cand nu suporti ceva / pe cineva, apelezi la ignoranta, dar tare ma tem ca in adancul inimii ai ramas U-ist...
  • 2014-7-21, 12:14
  • Scris de : bozgoru
Jancsi Biro stai linistit ca daca era vorba de tine, se striga. De ce nu recunosti ca esti in plus pe aici si ca esti o subspecie pe cale de disparitie?

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 1 + 6 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015