Fotbal extern

Steliştii caută primăvara lângă Cercul Polar

Primăvara Stelei poate începe la 0 grade
Foto: Daniel Rus

Steliştii au plecat spre Norvegia cu un bagaj plin ochi cu entuziasm, acolo unde vor întâlni campioana Molde, într-un meci în cadrul Grupei E a celei de a doua competiţii continentale inter-cluburi, Europa League. Roş-albaştri au nevoie de cele trei puncte pentru a lua o opţiune solidă, dacă nu chiar decisivă pentru calificarea din nou pe tabloul de primîvară al competiţiei. Nici un egal nu ar fi neapărat rău, însă în acest caz, Steaua mai are nevoie de tras în ultimele două etape, atunci când va juca acasă cu Stuttgart şi în deplasare la FC Copenhaga.

Optimismul din tabăra românilor este temperat de planurile adversarilor care au anunţat prin vocea managerului Ole Gunar Solskjaer că vor alinia cea mai bună formulă de start, spre deosebire de meciul precedent, atunci când presaţi de derbiul campionatului norvegian care urma să se joace la doar 3 zile după Bucureşti, au intrat cu rezervele, media de vârstă aliniată fiind în jurul a 20 de ani. 

Reghecampf pare pregătiti săţl arunce în joc din primul minut pe Mihai Costea, jucător ce a arătat o mare poftă de joc şi va da un impuls ofensiv echipei bucureştene.

Echipe probabile

Molde: Pettersen - Linnes, Vatshaug, Forren, Rindaroy - Berg Hestad, Eikrem - Mostrom, Diouf, Berget- Chukwu. Manager: Ole Gunar Solskjaer

Steaua: Tătăruşanu - Chiricheş, Gardoş, Szukala - Chipciu, Bourceanu, Tănase, Pârvulescu - Adi Popa, Rusescu, M. Costea. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf

Clasamentul Grupa E după primele trei etape: 

1. Steaua            7 puncte
2. Copenhaga    4p
3. Molde             3p
4. Stuttgart        2p

Meciul va începe la ora 20.00 şi se va disputa pe Arena Aker din Molde. La ora meciului se anunţă o temperatură negativă, în jurul a -2 grade Celsius şi este aşteptată o ninsoare uşoară.

 

 

 

Etichete

molde
Comentarii

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 1 + 2 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015