Fotbal

Livetext Derby cu şapte goluri! Steaua şi-a pulverizat rivala şi e ca şi calificată în finala Cupei României

Steaua a numărat-o pe Dinamo până la 5!
Foto: Cosmin Iftode

Steaua şi Dinamo au făcut spectacol în prima manşă din semifinalele Cupei României. Ambii antrenori au fost trădaţi de jocul defensiv. Numai în prima repriză s-au marcat 5 goluri! Latovlevici a deschis balul, cu un lob superb dintr-o poziţie din care toată lumea aştepta centrarea (23). Dinamo a replicat 9 minute mai târziu. Rotariu a primit mingea la marginea careului mic, după o greşeală a apărării steliste, şi n-a iertat (32). Puştiul minune al lui Dinamo a întors serviciul în propriul careu, iar Varela a profitat cu o execuţie acrobatică (39). Dinamo şi-a pierdut total busola în ultimele 5 minute ale primei reprize şi a fost penalizată în două rânduri. Chipciu şi Tănase au marcat pentru un neverosimil 4-1, la pauză.

Orgoliul lui Dinamo a răbufnit în startul părţii secunde. Lazăr (53) a punctat superb, din faţa lui Szukala, cu un şut plasat de la 17 metri! Meciul s-a liniştit apoi, Dinamo n-a mai găsit resurse să atace decisiv poarta lui Tătăruşanu. Keşeru a oferit sentinţa. Servit de Piovaccari, atacantul l-a bătut pe Bălgrădean şi a oferit numele primei echipe calificate în finala Cupei României. E greu de crezut că Dinamo mai poate reveni la returul care va avea loc peste trei săptămâni.

 

.................................................................................................................................

FINAL DE PARTIDĂ. Steaua - Dinamo 5-2

min. 78 Keşeru trece pe lângă golul 6. Atacantul ratează în situaţie de unu la unu

min. 76 GOL Steaua. Keşeru fructifică pasa primită de la Piovaccari. Steaua - Dinamo 5-2

min. 73 Bărboianu îi lasă locul lui Steliano Filip

min. 69 Piovaccari a intrat în locul lui Chipciu

min. 62 Keşeru ratează o oportunitate bună. Şutul său de la 15 metri nu prinde cadrul porţii

min. 53 GOL Dinamo. Lazăr reduce din diferenţă cu un şut plasat de la marginea careului. Steaua - Dinamo 4-2

Primele două schimbări: Adrian Popa II a intrat în locul lui Durimel, Stanciu îi lasă locul lui Keşeru

min. 46 S-a reluat partida. 

min. 45 GOL Steaua. Adi Popa scapă singur cu Bălgrădean, dar îi face cadou reuşita lui Tănase. Steaua - Dinamo 4-1, scorul după 45 de minute!

min. 43 GOL Steaua. Chipciu înscrie cu un şut deviat de la 20 de metri. Steaua - Dinamo 3-1

min. 39 GOL Steaua. Rotariu degajează greşit, în mijlocul careului lui Bălgrădean, de unde Varela înscrie cu o execuţie acrobatică. Steaua - Dinamo 2-1

min. 34 Chipciu e blocat în ultimul moment de Bălgrădean

min. 32 GOL Dinamo. Rotariu marchează de la marginea careului mic, după o greşeală a apărării steliste

min. 23 GOL Steaua. Latovlevici primeşte în banda stângă, toată lumea aşteaptă centrarea, însă fundaşul marchează cu un lob de efect. Steaua - Dinamo 1-0!

min. 18 Stanciu loveşte transversala cu o lovitură de cap de la 8 metri!

min. 15 Şi Stanciu reia periculos din lovitură liberă de la 18 metri: mingea trece la o palmă de poarta lui Bălgrădean

min. 13 Meci echilibrat pe Naţional Arena. Sânmărtean încearcă să-l păcălească pe Bălgrădean cu o lovitură liberă executată din banda stângă. Portarul e la post

min. 5 Elton semnează prima ocazie a meciului. Mijlocaşul a executat excelent o lovitură liberă de la 25 de metri care a trecut aproape de vinclu

min. 1 A început partida

..................................................................................................................................................................

Steaua şi Dinamo se întâlnesc în această seară (20:30, Pro TV) în prima manşă a semifinalelor Cupei României. Laurenţiu Reghecampf a trimis în teren formula standard, în timp ce la Dinamo, care nu se poate baza pe Matei, Thicot sau Cătălin Munteanu, surprind apariţiile lui Grecu sau Bărboianu.

Echipele de start:

Steaua: Tătăruşanu - Varela, Szukala, Gardoş, Latovlevici - Pintilii, Sânmărtean - Ad. Popa, N. Stanciu, Tănase - Chipciu

Rezerve: Fl. Niţă, Prepeliţă, Pîrvulescu, Piovaccari, Keşeru, M. Răduţ, G. Iancu
Antrenor: Laurenţiu Reghecampf

Dinamo: Bălgrădean - L. Rus, Durimel, D. Grigore, Grecu - Bărboianu, Boubacar, Elton -V. Lazăr, Ţucudean, D. Rotariu

Rezerve: Naumovski, St. Filip, Ad. Popa II, I. Şerban, D. Buia, Bilinski, J. Thomas
Antrenor: Flavius Stoican

Arbitru: Ovidiu Haţegan
Asistenţi: Aurel Oniţa, Vasile Marinescu

Comentarii
  • 2014-3-28, 13:14
  • Scris de : Dela Timisesti
Cinci gooooooluri a dat Steaua Bucuresti. Am vazut meciul cu urechile*) la Radio nu la TV.

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 7 + 3 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015