Fotbal extern

La 60 de ani, "Saddam" vrea să se retragă din fotbal. "Totul pentru copii"

  • Publicat în 26 Iulie, 2013 la 09:53
  • de
"Saddam" vrea să se retragă din fotbal
Foto: fussballtransfers.com

„Dictatorul“ Felix Magath, renumit pentru duritatea sa ca antrenor, a schimbat, ieri, „prefixul“, prilej cu care, într-un interviu publicat în presa germană, a enumerat motivele pentru care vrea să abandoneze sportul-rege.

Arabii încearcă să-l convingă pe Felix Magath, de trei ori câştigător al Bundesligii ca antrenor, să preia Al-Ain, după plecarea lui Cosmin Olăroiu la Al-Ahli Dubai. Totuşi, ajuns la 60 de ani, tehnicianul care e şomer din octombrie 2012, de când a părăsit Wolfsburg, are alte preocupări. El a mărturisit că, după mai bine de 40 de ani în fotbal, ca jucător şi ca antrenor, se gândeşte tot mai serios să iasă din această lume.

Imediat după ce am plecat de la Wolfsburg, eram hotărât să revin pe bancă unei echipe, după o anumite perioadă de timp. Acum, nu mai sunt aşa de sigur că îmi doresc asta. Am fost implicat în fotbal toată viaţa mea. Întrebarea e dacă vreau să-mi las, din nou, familia, care trăieşte la Munchen, ca să preiau un club? Oare vreau să-mi las, iarăşi, copiii, care merg la şcoală la Munchen? Oare vreau să ratez, din nou, şansa de a-i vedea crescând? Unul dintre cele mai mari regrete ale vieţii mele a fost că n-am fost lângă copiii mei din prima căsătorie, fiindcă tocmai devenisem fotbalist profesionist la Hamburg. Deci, întrebarea e dacă sunt atât de prost, încât să comit, din nou, aceeaşi greşeală? Mai ales că nu e ca şi cum aş rata ceva, dacă n-aş mai antrena“, a declarat Magath.

În ciuda acestui discurs, oficialii lui Al-Ain speră să-l convingă pe tehnicianul neamţ să meargă în Emirate, mai ales că negocierile arabilor cu Abel Braga, de la Fluminense, s-au împotmolit din cauza pretenţiilor financiare ale clubului din Serie A braziliană.

Comentarii

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 2 + 8 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015