Fotbal

Editorial: Cum a ajuns puștiul Max din minim Maxim

  • Publicat în 1 Aprilie, 2013 la 10:38
  • de
Cum a ajuns puștiul Max din minim Maxim
Maxim a jucat şi a marcat împotriva Borussiei Dortmund. Foto: Vfb.de
Mă număr printre primii care l-au văzut pe acest Maxim, acum 9 ani. Puștiul era mezinul de vîrstă al unei frumoase echipe puse în teren la Cupa Liceelor de către profesorul Georgescu, pe atunci director al școlii de fotbal Ardealul. 

Max. Așa îl stiga toată lumea pe copilul de 13 ani, o zvîrlugă cu o tehnică de vrăjitor, încă de pe atunci. În meciurile din Sala Sporturilor din Cluj- Ardealul, cu el în echipă, dar și cu Chiricheș sau Răduț, se făcea spectacol, asistența aplauda în picioare reușitele acelei formații ce avea să și cîștige ediția inaugurală a Cupei Liceelor. 

 De fiecare dată cînd aud de unul dintre numele acestea, mi-i aduc aminte pe puștii de atunci, de frenezia și de pofta lor de joc. Și de unele dintre vocile din tribune: "Ăștia vor ajunge jucători mari de tot".
 
 
Despre Maxim știu că a luat, de timpuriu, drumul Spaniei, deși credeam că va face parte dintr-un lung șir de fotbaliști "născuți talent, muriți speranță". Asta pentru că nu prea veneau vești despre el de acolo...A jucat pe la Espanyol B, în Segunda, 26 de meciuri fără gol, apoi a fost împrumutat la Badalona, unde a prins doar 5 meciuri, tot fără gol. 
 
În cazul său, revenirea acasă, la Pandurii, a fost benefică. Jucătorul a explodat, pur și simplu, ajungînd pînă în lotul național. Apoi la Stuttgart, în prima ligă germană. Aici, după doar 5 meciuri, a reușit, sîmbătă seara, și primul său gol în campionat. Și nu împotriva oricui, ci în fața marii echipe Borussia Dortmund. 
 
Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost însă interviul din Gazeta Sporturilor, unde Maxim a chiar arătat de ce are toate șansele să ajungă și mai mare. Pentru că rămîne concentrat pe ceea ce mai are de făcut, nu e robul realizărilor de moment. 
 
Iată și două mostre: 
 
"Nici acum nu sînt la nivel optim, dar am mai recuperat din handicap şi, cu cît joci mai mult, cu atît prinzi ritmul competiţiei şi estompezi mai repede diferenţele. Mai am de tras, dar sînt într-un grup de oameni serioşi şi asta mă ajută să mă adaptez mai facil." 
 
"Mi-am dorit foarte mult să prind direct un contract în străinătate. De aceea nici n-am semnat la prima propunere. Iar apoi, după ce am parafat înţelegerea cu Stuttgart, au şi apărut comentariile pesimiste! Că n-o să fac faţă, că voi fi trimis la echipa a doua sau a treia, că Bundesliga nu e pentru Maxim. M-au ambiţionat incredibil aceste "preziceri" şi cred că primii paşi pe care am reuşit să-i fac în Germania arată că Maxim poate face performanţă. Mă simt important prin prisma încrederii care mi se acordă aici. Depinde însă numai de mine să cresc de la meci la meci."
 
Cu o astfel de filosofie Maxim are toate șansele din lume să ajungă unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai României. E chestiune de timp. De timp foarte scurt. 
Comentarii
  • 2013-4-01, 12:06
  • Scris de : Mihai
e un jucator cu talent, insa constanta e cea care face un jucator mare. sper sa aud de mai multe evolutii laudate

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 3 + 1 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015