Auto

Video Vettel a dominat Gala FIA. Cine e "personalitatea anului"

  • Publicat în 8 Decembrie, 2013 la 11:48
  • de
Vettel vrea al cincilea titlu consecutiv
Foto: zimbio.com

Sebastian Vettel a cucerit în 2013 cel de-al patrulea titlu consecutiv de campion mondial la Formula 1 și toată atenția s-a concentrat asupra lui la Gala premiilor Federației Internaționale de Automobilism.

Pilotul în vârstă de 26 de ani a fost lăudat de președintele Formula 1, Bernie Ecclestone: "Continuăm să vorbim despre Sebastian Vettel şi trebuie să facem asta pentru că el doboară record după record. A făcut o muncă fantastică".

"Suntem foarte, foarte puternici"

Nici echipa sa, Red Bull Racing, nu a fost mai prejos, ea câștigând cel mai important titlu la categoria constructorilor.

"Ca şi în ceilalţi ani, echipa a dovedit că suntem foarte, foarte puternici. Inginerii au dezvoltat şi îmbunătăţit monopostul pe toată durata sezonului.

Cred că toţi din interiorul echipei suntem surprinşi de performanţa pe care am reuşit să o facem. Uneori terminam un tur cu o jumătate de secundă sau cu o secundă mai repede decât toţi ceilalţi. A fost o mare surpriză pentru noi", a declarat campionul mondial în cadrul galei. 

Sebastian Vettel va reveni în cursă în martie 2014, când are loc la Melbourne prima etapă a noului sezon, și este hotărât să câștige cel de-al cincilea trofeu consecutiv.

Robert Kubica, personalitatea FIA a anului

Deși toate privirile au fost ațintite asupra lui Vettel, personalitatea FIA a anului a fost desemnat polonezul Robert Kubica, campion în 2013 la categoria WRC-2 din cadrul Campionatului Mondial de Raliuri

Kubica a fost pilot de Formula 1, însă a suferit o accidentare gravă în 2011 și abia după multe luni de recuperare a reușit să înceapă din nou să conducă. 

Comentarii

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 2 + 8 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015