Sporturi de iarna

Sport Viral Video
Decizie de ultimă oră în cazul lui Simon Ammann, schiorul care a suferit o căzătură groaznică

  • Publicat în 12 Ianuarie, 2015 la 11:10
  • de
UPDATE: Ammann a fost externat
Foto: tdg.ch

Elvețianul Simon Ammann, unul dintre cei mai titrați săritori cu schiurile din lume, a suferit o teribilă căzătură în ultima etapă din cadrul "Turneului celor 4 trambuline".

Cvadruplul medaliat cu aur la Jocurile Olimpice, Ammann a reuşit o săritură de 136 de metri în prima manşă de la Bischofshofen. A doua săritură a fost însă de coșmar pentru elveţian, care a căzut în cap, după aterizare, şi a rămas inconştient.

Elvețianul a fost transportat de urgență la spital și se află în stare gravă, informează Bild.

UPDATE: Elvețianul Simon Ammann se simte mai bine și a fost externat din spital, după comoția cerebrală suferită în urma căzăturii groaznice din urmă cu câteva zile de pe trambulina de la Bischofshofen.

"Mă simt mai bine şi mă bucur că am putut reveni acasă. La Schwarzach am fost tratat foarte bine şi le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut în aceste zile", a declarat Ammann în comunicatul dat publicităţii de federaţia elveţiană, citat de Mediafax.

Cristiana Onacă

Comentarii

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 5 + 5 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015