• de
Interviu cu o campioană mondială. Corina Ungureanu: Îmi doresc să redevin antrenoare, asta e meseria mea!
A început sportul la clubul Petrolul Ploiești, urmând ca cea mai mare parte a carierei să și-o desfășoare la București. La centrul național de formare din Deva a fost antrenată de Octavian ...
  • de
China, cea mai atractivă ţară pentru competiţii sportive majore
China ocupă primul loc în topul celor mai atractive ţări pentru organizarea evenimentelor sportive, depăşind Marea Britanie şi Rusia, conform unui studiu al unei firme de analizei a pieţei sportive, Sportcal, publicat
  • de
O revistă pentru Mihăiţă Neşu
Publicaţia susţinută de "Fundaţia Mihai Neşu" va apărea miercuri la chioşcurile de ziare din Olanda, la preţul de cinci euro, profitul obţinut din vânzarea acesteia urmând să se întoarcă la fundaţia românului, care ajută
  • de
Sume uriaşe din drepturile TV în Anglia: campioana va primi peste 100 de milioane de lire!
În contextul crizei economice care pare să acapareze sfera comercial-fiananciară, cluburile din Premier League se află în fața unor venituri uriașe pe care le vor putea încasa începând cu sezonu 2012-2013. Directorul..
  • de
Abramovich trece în sfârşit pe profit cu Chelsea
Clubul de fotbal Chelsea a raportat la finele exerciţiului financiar la 30 iunie 2012 un profit de 1,4 milioane de lire, fiind prima oară de la preluarea acestuia de miliardarul rus Roman Abramovich în 2003.
  • de
Comeback United. 8 răsturnări de scor are Manchester în acest sezon, dar nimic nu e întâmplător
Răsturnarea de scor (3-2) din meciul de sâmbătă este departe de a fi o surpriză. Anul acesta, în Premier League, Manchester United a revenit de 8 ori pe tabelă, în campionat şi Champions League.
  • de
Şi campionii o păţesc cu bicicleta! Câştigătorul Turului Franţei a avut un accident teribil!
Bradley Wiggins, căştigătorul de anul acesta al “Tour de France” şi campion olimpic la contratimp, se află la recuperare în spital dupa un grav accident.
  • de
FOTO: Jos din maşină, sus pe role! Festival dedicat rollerilor şi mişcării sănătoase
Duminică, 4 noiembrie, a avut loc la Bucureşti primul festival de role dedicat mişcării şi sănătăţii. Ajutaţi de vremea de-afară - 19 grade, în noiembrie - părinţii şi copiii au petrecut o zi antrenantă.
  • de
Semn de respect pentru victimele şi daunele uriaşe aduse de Ciclonul Sandy: Maratonul New York s-a amânat
Primarul oraşului, Michael M.Bloomberg, acelaşi care decretase stare de catastrofă majoră la New York a anunţat iniţial că este de acord ca maratonul să se desfăşoare normal duminică 4 noiembrie, ca semn al normalităţii
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015