Alte sporturi

Foto Investiție sportivă de peste 15 milioane de euro, inaugurată la Ploieşti! O galerie foto spectaculoasă de la singurul hipodrom de trap din ţară

  • Publicat în 20 Decembrie, 2016 la 18:55
  • de
FOTO S-a deschis hipodromul din Ploieşti

Singurul hipodrom de trap din țară, cel de la Ploiești, și-a redeschis, recent, porțile pentru publicul amator de curse de cai, după mai bine de doi ani de la ultimul eveniment oficial găzduit. La Ploiești, aproximativ 800 de spectatori au fost prezenţi la prima reuniune demonstrativă în cadrul noii baze sportive modernizate printr-o investiţie de 15 milioane de euro.

Evenimentul, întins pe durata unei ore şi jumătate, a propus iubitorilor de trap trei curse demonstrative pe categorii de vârstă – cai de 2 ani, 3 ani şi, respectiv, 4 ani şi mai mari, ordinea în clasament fiind următoarea:

Cursa pentru cai de 2 ani: 1. Over Jet, 2. Ilinka, 3. Brieta.

Cursa pentru cai de 3 ani: 1. Star Nobel, 2. Depona D’Hermine, 3. Uppsala.

Cursa pentru cai de 4 ani şi mai mari: 1. Timiko, 2. Suni, 3. Nekifuto. 

Chiar dacă reuniunea demonstrativă a atras un număr mare de spectatori, oficialităţi ale oraşului, dar şi din lumea fotbalului, în frunte cu legenda Petrolului, Mircea Dridea, şi fostul manager general al ploieștenilor, Vivi Răchită, primele competiţii oficiale ar urma să aibă loc abia în luna martie a anului viitor, până atunci administratorii bazei având de rezolvat mai multe probleme, între care şi omologarea oficială a pistei de trap sau existenţa unei case de pariuri în incinta Hipodromului.

Cât costă spaţiile

Mai jos, vă prezentăm lista principalelor tarife pentru folosinţa spaţiilor situate în incinta Hipodromului din Ploieşti, precum și o galerie foto de la inaugurare:

– închiriere spaţiu restaurant – 2.000 euro / lună;

– închiriere spaţiu cafenea – 1.000 euro / lună;

– închiriere spaţiu casă de pariuri – 500 euro / lună;

– taxă de intrare la tribune – 5 lei / persoană;

– taxă de participare la cursele de galop – 5% din valoarea premiului întrecerii;

– taxă de participare la cursele de trap – 5% din valoarea premiului întrecerii;

– închiriere boxă şi utilizare pistă – 50 lei / zi;

– utilizare pistă pentru cai care nu sunt cazaţi în incinta Hipodromului – 10 lei / zi / cal;

– închiriere teren pentru activităţi comerciale – 5 lei / mp / zi

– reclamă ocazională – 126 lei / mp / zi

 

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 1 + 8 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015