Fotbal

Foto Video
Jurnalistul Ovidiu Blag a lansat cartea "Supercampionii Clujului": "Este o istorie vie a orașului, e cartea lor, mai puțin a mea"

  • Publicat în 12 Iunie, 2014 la 15:38
  • de
Supercampionii s-au întâlnit la stadion!
Foto: Daniel Rus

Amfiteatrul stadionului Cluj Arena a avut privilegiul să găzduiască întâlnirea emoţionantă a unora dintre cei mai valoroşi sportivi clujeni din toate timpurile, cu ocazia lansării cărţii "Supercampionii Clujului", semnată de Ovidiu Blag.

Blag a adunat în cele două volume din "Supercampionii Clujului" (Editura Colorama) 37 de interviuri savuroase, poveşti de viaţă, publicate în perioada 2000-2003 în cotidianul Adevărul de Cluj. Al 38-lea interviu îi aparţine jurnalistului Ionel Banu (TVR Cluj), pe care i l-a luat în 1995 regretatului antrenor Istvan Kovacs.

Ovidiu Blag a ţinut să precizeze că nu e vorba de o lucrare exhaustivă, definitivă, a istoriei sportului clujean. 

"Cartea aceasta reprezintă o istorie vie, o istorie a campionilor Clujului. Îmi place să rămână aşa, pentru că este o carte a lor şi mai puţin a mea. Până la urmă n-am făcut decât să consemnez gândurile şi activitatea lor de o viaţă. Aştept ca lumea să treacă prin carte şi să vadă dacă are sau nu valoare. Am încredere că supercampionii vor salva conţinutul cărţii", a spus jurnalistul Ovidiu Blag.

Cartea se poate cumpăra de la sediul Colorama (Strada Samuil Micu 12 A) la prețul de 60 de lei.

Ovidiu Blag, despre cartea lansată la Cluj Arena

Azi e întâlnirea cu Supercampionii Clujului, sportivi imenşi ai oraşului, la Cluj Arena!

Cine sunt Supercampionii din cartea lui Ovidiu Blag

Comentarii

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 7 + 5 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015