Handbal

Sport alert Carmen Amariei a reușit prima victorie pe banca lui "U" Alexandrion

Amariei a reușit prima victorie la "U"
Cristina Laslo a fost cea mai bună marcatoare. Foto: Daniel Rus

Carmen Amariei a debutat perfect în fața fanilor. "U" Alexandrion a reușit a treia victorie a sezonului, scor 29-27, în fața urmașei Oltchimului, HCM Râmnicu Vâlcea.

În fața a aproximativ 1500 de spectatori, clujencele au făcut un meci foarte bun și au arătat încă o dată că schimbarea antrenorului a adus efectul așteptat. Mult mai puternice mental, mai agresive în apărare și mai exacte în atac, handbalistele lui Carmen Amariei s-au impus la capătul unei partide în care au condus de la un capăt la altul.

La pauză s-a intrat cu 15-11, după ce Cristina Laslo și Florina Chintoan au făcut ce au vrut cu apărarea vâlceană. În a doua repriză, "studentele" au avut un moment de cădere, iar HCM Râmnicu Vâlcea s-a apropiat periculos. De la 22-17, în minutul 44 s-a făcut în numai 5 minute 22-20.

Ana-Maria Măzăreanu (14 parade) a apărat un 7 metri și le-a redat încrederea colegelor sale. Cristina Laslo, autoare a 11 goluri, a continuat să mitralieze poarta adversă și în minutul 53 s-a atins diferența maximă, 27-21. 

Handbalistele lui Carmen Amariei s-au relaxat pe final de meci, iar HCM Râmnicu Vâlcea s-a apropiat periculos, fără ca victoria să fie periclitată. Astfel, "U" Alexandrion câștigă după o pauză de aproape 3 luni de zile și acumulează 11 puncte, dar rămâne pe penultimul loc în clasament. Ultima victorie a "studentelor" a avut loc pe 26 octombrie, în fața celor de la Cetate Deva.

Pentru trupa lui Carmen Amariei urmează o partidă în Cupa României, miercuri, împotriva Științei București, iar apoi o deplasare în campionat, la CSM București.

Marcatoarele partidei: 

"U" Alexandrion: Laslo 11, Chintoan 7, Tetean 4, Paraschiv 2, Popa 2, Cîrjan 1, Vălean 1, Ivan 1

HCM Râmnicu Vâlcea: Ilina 6, Vădineanu 5, Molnar 5, Luca 3, Manea 3, Hermina 2, Cherăscu 2, Chirilă 1

Comentarii

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 4 + 8 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015