Handbal

"Câinii" au câştigat sezonul regulat în Liga Naţională! Dinamo a pregătit „ora de germană” la Ploieşti!

Dinamo a câştigat sezonul regulat!
Foto: csmploiesti.ro

Dinamo a rezolvat în „Olimpia” ecuaţia sezonului regulat! Echipa lui Eliodor Voica se pregăteşte de examenul din Germania, cu SC Magdeburg: „Vom face tot posibilul să câştigăm pentru a avansa în sferturi”

Dinamo Bucureşti s-a impus, miercuri seară, în Sala Sporturilor Olimpia, cu 37-29, în faţa celor de la CSM Ploieşti şi şi-a asigurat intrarea în play-off de pe prima poziţie. Handbaliştii pregătiţi de Eliodor Voica au forţat doar atât cât a fost nevoie în faţa antepenultimei clasate, într-un meci în care antrenorul lui Dinamo a avut grijă să-şi odihnească, pe cât posibil, câteva din piesele importante în perspectiva meciului de duminică, din Germania, cu SC Magdeburg.

Bucureştenii ocupă locul 3 în grupa din Cupa EHF, cu 5 puncte, la o lungime în spatele adversarei din weekend, care, în meciul tur, s-a impus cu 34-33, în Capitală. Pentru a fi siguri de prezenţa în sferturile competiţiei, „alb-roşii” trebuie să învingă la Magdeburg, fiind greu de crezut că o remiză i-ar putea avantaja în condiţiile în care prima clasată, Granollers (6 puncte), primeşte pe teren propriu vizita codaşei Aalborg, din Danemarca.

„Nu ştiu cât de mult această victorie, cu CSM Ploieşti, ne poate face să uităm înfrângerea cu Granollers, din weekend. Vrem, nu vrem, trebuie să mergem la Magdeburg şi să ne jucăm şansa. Va fi foarte greu să ne impunem în Germania, dar, dacă dorim să nu părăsim competiţia, suntem obligaţi să o facem. Cât despre campionatul intern, chiar dacă mai toată lumea ne vede drept principala favorită la titlu, va trebui să rămânem concentraţi pentru a ne îndeplini acest obiectiv”, a declarat, la finalul partidei din „Olimpia”, Elidor Voica. 

Comentarii

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 5 + 9 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
U Cluj - Astra Giurgiu 0-0, 18 mai 2015
Astra Giurgiu a luptat la Cluj pentru un punct şi l-a obţinut în cele din urmă. Trupa lui ...
U Cluj - Astra Giurgiu 0-0, 18 mai 2015