Fotbal

"U" Cluj are, în Liga a IV-a, peste 700 de membri cotizanţi! Câţi vor fi până la finalul anului?

"U" Cluj are peste 700 de "socios"
Cati membri cotizanţi credeţi că va avea "U" până la finalul lui 2017?
  • 16.30%
    Sub 1000
  • 65.19%
    Intre 1000 si 3000
  • 18.52%
    Peste 3000
Voteaza si tu!

Clubul FC Universitatea Cluj, actualmente în Liga a IV-a, a anunţat că a depăşit 700 de membri cotizanţi. Alb-negrii au demarat această campanie tip "socios" după ce fosta societate, deţinută de Florian Walter, a intrat în faliment, iar primăria a mutat palmaresul, sigla şi culorile către noua entitate, care s-a înscris cu echipa în liga judeţeană, unde este lider şi nu va avea emoţii în privinţa promovării.

"Puteţi deveni membri ai clubului Universitatea Cluj, completând o adeziune şi achitând o cotizaţie anuală (pentru 2017, valoarea acesteia este de 100 de lei). Membrii primesc un card care atestă apartenenţa la FC Universitatea Cluj, participă activ la viaţa clubului, iau parte la Adunarea Generală şi sunt informaţi periodic în legătură cu activitatea clubului", este anunţul de pe site-ul oficial, secţiunea membrilor

 

Comentarii
  • 2017-6-04, 13:31
  • Scris de : cel mult 1000
O echipa fara performanta nu are cum sa aiba mai multi. eventual 2000, dar cu multa bunavointa.
  • 2017-2-26, 12:33
  • Scris de : Stefan
Ideea de socios e foarte buna numai sa se treaca de prima faza. Adica de a aduna membrii. Doar stand pe scaun linistit ca brandul "U" o sa aduca sute de mii de membrii este fals. Trebuiesc facute campanii de promovare. Cum? Sunt destui care stiu cum se face asa ceva numai orgoliile unora nu permite sa se valorifice ideiile.
  • 2017-2-25, 19:37
  • Scris de : canabis
Io zic ca macar 150000. Ca-s tare multi... in tara asta.
  • 2017-3-04, 19:15
  • Scris de : muie u
eu zic ca cel putin 15milioane de tigani sunteti in tara asta! jegurile europei!
  • 2017-3-18, 20:54
  • Scris de : basarabeanu
ma bozgore,du-te ma in ungaria la tiganii tai. nu vezi ce vizaje aveti ? Las ca va vine vremea si va manam noi sa sariti gardul lui orban.
  • 2017-2-25, 02:04
  • Scris de : inca nu sunt socios
e o treaba buna ca acest club studentesc sa poata fi sustinut de oameni de bine si consumatori de fotbal bun. Dar,ce obligatii si drepturi au in cele din urma? Cum se pot aviza banii in contul clubuli? Daca suma spendabila se face lunar,trimestrial sau semestrial? Trebuie sa spun ca nu am vazut absolut nici un anunt in sensul acesta nici in presa si nici pe net. E necesar un cont extra pentru acesti bani si absolut imperios sa se stie clar care e traseul acestor bani. Orice se fac cu acesti bani trebuie bine contabilizat pe baza de chitante cu stampila si semnatura. Altfel e posibil ca si acesti bani sa dispara exact ca pe vremea lui Maja sau Bagiu si jucatorii sa fie neplatiti luni la rand sau sa mearga in deplasari pe banii lor. Daca sociosii au deja un reprezentant sau un comitet care sa verifice folosirea acestor bani.
  • 2017-2-26, 11:49
  • Scris de : @
Aceste informatii se obtin de pe site-ul clubului, nu astepta ca cineva sa-ti bata la usa si sa-ti explice. Daca esti interesat, atunci te informezi de la sursa.
  • 2017-4-01, 23:37
  • Scris de : mai maimuta
nu astept sa imi vina nimeni la use dar daca ma duc sa cumpar un bilet,poate ma serveste si cu o brosurica informativa in sensul asta.Daca tu esti deja socios si ai habar si cunosti problema,poti sa dai ceva relatii clare(ce ai facut tu de exemplu si cat cotizezi) apoi mai discutam.
  • 2017-2-23, 22:26
  • Scris de : bula
fara numar.

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 2 + 4 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015