
Petrolul Ploieşti poate face un pas important către barajul de promovare în Liga a III-a, la sfârşitul acestei săptămâni. Aflată pe prima poziţie, la egalitate de puncte cu CS Blejoi - 43, dar un golaveraj superior, "+59" faţă de "+55" al urmăritoarei sale, formaţia lui Tavi Grigore aşteaptă cu nerăbdare jocul direct de sâmbătă, ora 18:00, de pe Stadionul "Ilie Oană".
În tur, Petrolul s-a impus cu 3-0 la Blejoi, dar cele două echipe au încheiat turul cu acelaşi număr de puncte, iar în primele două etape din sezonul de primăvară au obţinut victorii categorice. Petrolul a câştigat cu CS Păuleşti, 2-0, şi AS Tufeni Băicoi, 10-0, iar CS Blejoi cu CS Ceptura, 6-2, şi Unirea Cocorăştii Colţ, 5-0.
Pentru partida de sâmbătă, oficialii Petrolului au pus în vânzare tichetele de acces. Acestea pot fi procurate începând de astăzi, 15 martie, casa de bilete urmând a fi deschisă zilnic, între orele 10:00-17:30, iar în ziua meciului până la ora de start. Spectatorii sunt rugaţi să-şi procure din timp bilete, pentru a se evita, astfel, aglomeraţia de dinaintea începerii partidei. Preţurile tichetelor sunt următoarele: 6 lei la Peluza I şi Peluza II;
8 lei la Tribuna a II-a; 10 lei la Tribuna I şi Tribuna 0.
* Petrolul este singura echipă neînvinsă din Liga A Prahova: 13 victorii şi 4 remize.
* Găzarii deţin cea mai bună defensivă, cu doar 7 goluri primite, iar CS Blejoi - cel mai prolific atac, cu 71 de goluri marcate.
* Cel mai vârstnic jucător din lotul Petrolului, Daniel Chiriţă, câştigător al Cupei României, în 1995, va împlini 43 de ani săptămâna viitoare.
* Crescut la Centrul de Copii şi Juniori al Petrolului, Cosmin Lambru (CS Blejoi, 18 ani) este golgheterul Ligii A Prahova, cu 21 de goluri.
* 8.000 de spectatori a adunat Petrolul la ultimele două meciuri disputate pe teren propriu.
* 16 promovări consecutive în Liga a III-a are judeţul Prahova, din momentul introducerii barajului, în 2001.
Scrie un comentariu
(nu va fi publicat) | |
* camp obligatoriu | 3 + 4 = ANTI-SPAM |
Adaugă comentariu |
Articole recomandate
"U" Cluj are, în Liga a IV-a, peste 700 de membri cotizanţi! Câţi vor fi până la finalul anului?
Doi foşti campioni ai României, cei mai buni aruncători în All-Star-Game-uri din ţări diferite. Abrams - MVP la Sibiu, Dykes, cel mai bun de la Nord
U-BT Cluj a câştigat CUPA României! Ardelenii şi-au apărat trofeul, cucerit anul trecut, după o finală de foc cu BC Mureş!
România, adversar tare la barajul pentru rămânerea în Grupa Mondială II a Fed Cup!
- 12:10 România se califică în elita tenisului mondial, în Fed Cup
- 19:48 Tricolorele, aproape de Campionatul European
- 10:16 U-BT Cluj, la capăt de drum în Europa
- 11:28 Înfrângere dură în fața naționalei Italiei în preliminariile Campionatului Mondial din 2019
- 11:22 Arena Națională, luată la bani mărunți de reprezentanții UEFA