Exclusiv INTERVIU. Multiplu campion mondial la skandenberg, Ion Oncescu este un tip dur care evită oglinzile, loviturile și strangulările, dar nu și cartea

Ion Oncescu, cvadruplu campion mondial la ambele braţe şi de cinci ori campion mondial la braţul stâng la skandenberg, a reușit să facă performanță fără să renunțe la studii.

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Academia de Studii Economice Internaționale de Afaceri din București, profilul economic, și a fost masterand în administrarea afacerilor la Chicago. În tot acest timp, el a doborât record după record și a cucerit numeroase titluri europene și mondiale la skanderberg. 

Oncescu a povestit, într-un interviu pentru stiridesport.ro, cum a reușit să se împartă între studii și antrenamente, de ce nu ar renunța la skanderberg în favoarea unui sport mai profitabil și ce recorduri mai vrea să doboare.

"Nu merită o pierdere accelerată a neuronilor"

ȘtiriDeSport.ro: Fotbalul şi tenisul sunt sporturi mai profitabile decât skandenberg-ul. De ce aţi renunţat? Ce v-a atras la skanderberg?

Ion Oncescu: Am început cu fotbalul şi am renunţat pentru că nu îmi plăcea deloc. Imediat am comutat cu atletismul, unde am rămas 4-5 ani, având rezultate bune. Cuvântul profitabil are, clar, o componentă financiară, dar şi o componentă non-financiară. Pentru cea din urmă am rămas în skandenberg.

SDSP: Aveţi braţe foarte puternice. V-aţi gândit vreodată să fi trecut şi la lupte, la LK, box?

IO: Nu, niciodată. Raportul de risc nu merită şi, pentru cum mi-am planificat viaţa, nu merită. Şi nu e vorba doar de raportul de risc. Nu merită nici o pierdere accelerată a neuronilor. Lovituri, strangulări, nu merită! Poate într-o altă viaţă. Şi spun că nu merită din prisma cuiva care mulţi ani a avut posibilitatea să comute. Pentru simplul fapt că am fost avertizat de cineva în care am avut încredere că Alzheimer este doar una dintre consecinţe, am decis să nu schimb sportul.

"Românii rămân în periferia societăților în care încearcă să pătrundă"

SDSP: V-aţi apucat de sport pentru a fugi din România. Unde voiați să ajungeți?

IO: Sportul era o cale pentru a pleca. Trebuia să am un tonus oarecare. Una dintre variante era fuga prin Bulgaria, pe la Dunăre de fapt. Trebuia să ajung în Grecia, unde mă aştepta un cont pe numele meu, să plec în vest. Nu plecam orbeşte, plecam către un anumit loc şi cel mai apropiat unde puteam profita de contul care mă susţinea era Grecia.

SDSP: Ce v-a determinat să rămâneţi aici?

IO: Răspunsul ăsta are mai multe părţi şi fiecare ţine de o anumită parte a vieţii mele. Prima dată am plecat la 12-13 ani şi ceea ce m-a determinat să mă întorc a fost faptul că se putea pleca înapoi, nu mai erau graniţele închise, nu mai era condiţionată rămânerea. M-am întors, am cumulat şcoala din România cu cea din Austria. La un moment dat am hotărât să o termin aici, în România, deşi cred că aş fi putut rămâne în Austria. Mai târziu, după vreo 10 ani, am urmărit diasporele din mai multe ţări, cel puţin 5-6, şi pot spune că, per ansamblu, românii nu sunt fericiţi acolo. Se integrează greu şi rămân undeva în periferia societăţilor în care încearcă să pătrundă. Copiii lor sunt o altă poveste, dar ei nu. Şi nu-mi doream asta pentru mine.

SDSP: Aţi fost la Chicago, pentru a urma un program de master în administrarea afacerilor. Cum a fost şi ce s-a schimbat după acea experienţă?

IO: Am fost, am locuit în Statele Unite, dar nu mi-am dorit să continui cu o muncă corporatistă. Mulţi ani, datorită inerţiei pe care România o avea, "lucrez la o firmă" era un deziderat pentru mine, derivat din dorinţa părinţilor mei mai mult. Când categoric nu mi-am mai dorit să lucrez într-o firmă, nu am mai continuat cu masterul acela. A fost mulţi ani o dorinţă.

Foto: Mediafax

Are pasiuni diferite față de majoritatea sportivilor

SDSP: Aveţi interese variate pentru un sportiv: muzică clasică, literatură rusească şi nu numai. Cum vă ajută acestea să vă dezvoltaţi pe plan profesional, nu doar personal?

IO: Nu cred că mă ajută. În nici un caz profesional în ceea ce priveşte skandenberg-ul. În schimb, profesional, dacă ne referim la o anumită relaţionare, cu anumite persoane, da. Dar în principiu cred că te însingurează. Dacă cei din jurul tău sunt mai puţin atraşi de aceste pasiuni, te însingurează. Ideea e să îţi găseşti “haita” cu care să împarţi aceleaşi gusturi. Eu nu sunt un însingurat. Doar că găsesc mai greu o persoană a cărei preferinţe să se apropie de preferinţele mele.

SDSP: Cum aţi reuşit să vă împarţiţi între studii şi sport, antrenamente?

IO: Începând de la faptul că erau momente în care cineva îmi citea, am redus din altele. Dintr-o altă distracţie, din pierderea de timp cu colegii, din altele. Dacă faci sport şi vrei să acumulezi – pentru că este o diferenţă foarte mare între a toci şi a învăţa, a acumula –, pentru astea două şi cele necesare (mâncat, băut, dormit) este timp. Pentru celelalte, distracţii şi alţi consumatori de energie, mai puţin.

"Nu lua o decizie până când nu știi exact ce vrei să faci"

SDSP: Care sunt paşii pe care trebuie să îi urmeze un sportiv pentru a ajunge la nivelul la care aţi ajuns dumneavoastră?

IO: Nu sunt nişte paşi anume, sunt determinaţi de caracter. Aş spune că necesară e o libertate absolută, o înţelegere a drumului şi un ataşament faţă de drum, nu faţă de speranţă. E o diferenţă foarte mare.

SDSP: În prezent există numeroase distracţii, lucruri care le pot distrage atenţia tinerilor de la antrenamente sau de la cursuri. Ce i-aţi sfătui pe tineri, în special pe cei care se află la un început de drum în sport?

IO: Sfatul meu e să-şi amâne decizia până ştiu exact ce vor să facă. E simplu. Ai vorbit de distracţie, de ce se întâmplă în jurul nostru, dar ţine foarte mult şi de caracterul nostru. Acesta determină ce facem şi, din păcate, caracterele unor sportivi care ajung să aibă aceleaşi performanţe, sunt diferite. Unii sunt încăpăţânaţi, alţii isteţi, dar sfatul meu e ca dacă un tânăr e nehotărât, să aştepte până se hotărăşte, ţinând totuşi cont de faptul că timpul trece, fără excepţie în defavoarea lui.

"Îmi pare rău că a trebuit să învăț multe pe cont propriu"

SDSP: Cum a fost anul 2013 pentru dumneavoastră?

IO: A fost un an în care m-am cunoscut mai bine. Şi pot spune că am început de 2-3 ani să fac switch-uri între omul tânăr şi omul care intră în a doua parte a vieţii. Ai nevoie de răbdare să te cunoşti şi îmi pare foarte rău că n-am putut împrumuta din experienţa cuiva care să fie apropiată de a mea, când eram mai tânăr. Îmi pare foarte rău că a trebuit să învăţ multe pe cont propriu. Şi am remarcat că nici urechi nu sunt pentru a împărtăşi.

SDSP: Păreți un tip dur datorită sportului pe care îl practicați şi al aspectului fizic. Cum v-ați descrie în câteva cuvinte?

IO: Nu vreau să cred asta. Eu evit cât de mult pot oglinzile. Cât despre mine, ar fi un singur cuvânt: melancolic. De fapt, melancolic şi din fericire coerent în cele mai multe sentimente şi dorinţe pe care le-am avut.