Fotbal

Audio Foto
"U" Cluj, sedusă de "Bătrâna Doamnă"! "Copiii" lui Marius Popescu n-au reuşit să destabilizeze o formaţie mai puternică fizic

"U" Cluj, sedusă de "Bătrâna Doamnă"!
Puştii lui "U" Cluj n-au reuşit să producă supriza cu UTA. Foto: stiridesport.ro

La primul meci pe Arena Clujului din Liga a 2-a, "copiii" lui Marius Popescu au încercat să producă surpriza în faţa solidei formaţii din Arad! Practic, "U" Cluj a început meciul de la 0-1, când a fost surprinsă la primul corner.

Alexandru Manea a reluat cu capul la vinclu, după o nesincronizare în careu (min. 8). Universitatea a avut câteva şanse de marca în startul reprizei, iar UTA a ratat alte două ocazii prin Curtuiuş şi Hlistei, însă Niczuly a fost la post.

În partea a doua, "U" Cluj a stabilit sensul unic spre poarta lui Anca! Calcan a şutat din unghi (46), iar Cordoş a reluat cu capul mililetri pe lângă bară (51). UTA a replicat prin Ciprian Rus, dar devierea cu capul nu a prins cadrul porţii. "Studenţii" au presat în permanenţă, însă s-au împotmolit de fiecare dată în careul advers.

Spre final, Dulap a trimis un trasor de la distanţă (77), fără rezultat pe tabelă. Universitatea a solicitat şi un penalty la un fault asupra lui Calcan, însă arbitrul Omuţ a lăsat jocul să continue.

La meci au asistat în jur de 2.500 de spectatori. Pentru "U" Cluj urmează o deplasare la Târlungeni, sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 11.

Toate rezultatele din Seria Vest.

”U” Cluj: Niczuly – Dulap, Mutu, Cordoş, Coc – Boboc (Tarcea 70), Cîndea – Popescu Jr, Calcan (cpt.), Ursu (Greu 67) – Schieb (Butean 86). Antrenor: Marius Popescu. Rezerve: Ţicrea - Hîmpea, Kerestes, R. Crişan

--------------

FINAL "U" Cluj - UTA 0-1 

A marcat: Al. Manea '8

Min. 86 - Schimbare U Cluj! Intră BUTEAN, iese Schieb!

Min. 77 - Dulap iniţiază o incursiune pe centru şi trimite de la marginea careului puţin alături!

Min. 70 - Schimbare U Cluj! Intră TARCEA, iese Boboc

Min. 67 - Schimbare U Cluj! Intră Răzvan GREU, iese Octavian Ursu

Min. 58 - Ocazie UTA! Strătilă a centrat în careu pentru Ciprian RUS, care a reluat cu capul pe lângă bara din stânga!

Min. 54 - OCAZIE IMENSĂ "U"! Cordoş a reluat cu capul puţin pe lângă poartă din 8 metri!

Min. 51 - OCAZIE periculoasă U Cluj! Calcan pătrunde în care şi şutează din unghi, însă respinge portarul Anca!

Min. 47- "U" Cluj solicită vehement penalty la un fault asupra lui Calcan în careu, însă arbitrul lasă jocul să continue!

Meciul s-a reluat!

Pauză!

Min. 34 - Ursu trimite puternic de la 20 de metri, mingea trece peste transversală!

Min. 21 - U Cluj solicită penalty! Calcan a fost bruscat la un duel aerian!

Min. 20 - Dublă ocazie UTA! Curtuiuş a reluat cu capul, Niczuly a respins pînă la Hlistei, care a trimis peste poartă!

Min. 19 - Peste 500 de suporteri clujeni cântă fără întrerupere în "Peluza Şepcile Roşii". Aceştia au afişat şi un mesaj: "Adevăratele caractere se văd la greu / Onoare celor care rămân lângă U Cluj MEREU"

Min. 8 - GOL UTA! Alexandru MANEA a reluat perfect cu capul, după o centrare venită direct din corner!

Peste 1.000 de spectatori asistă la derby-ul Ardealului de pe Arena Clujului. UTA e susţinută de circa 150 de fani, în peluza Nord

A început partida!

Cu 10 minute înaintea startului partidei, mai mulţi suporteri se află la coadă la casele de bilete şi vor rata începutul partidei.

Echipele de start

”U” Cluj: Niczuly – Dulap, Mutu, Cordoş, Coc – Boboc, Cîndea – Popescu Jr, Calcan (cpt.), Ursu – Schieb. Antrenor: Marius Popescu. Rezerve: Ţicrea - Greu, Tarcea, Butean, Hîmpea, Kerestes, R. Crişan

UTA: Anca Trip – Polgar, Manea, Botiş, Burlă – Chindriș, Jorza – Strătilă, Hlistei, Szekely Sz. – Curtuiuș. Rezerve: Miron – Vlad, Filaret, Sorian, C. Rus, Petre, Man, Botiş . Antrenor: Roland Nagy

Arbitri: Marius Omuț – Ovidiu Timar, Daniel Ciocănea, Ciprian Demian.

 

Universitatea Cluj - UTA "Bătrâna Doamnă" este primul meci al "studenţilor" pe teren propriu în acest sezon din Liga a II-a. Partida începe la 11, pe Cluj Arena şi va fi transmisă livetext de stiridesport.ro şi audio la Radio Timişoara (alături de celelalte meciuri din seria Vest), accesând playerul de mai jos. 

"U" Cluj - UTA este un meci între o retrogradată din Liga I şi o echipă promovată din "C", dar din punctul de vedere al experienţei, lucrurile sînt, paradoxal, în favoarea arădenilor. "La U Cluj joacă niște copii talentați, care nu au câștigat întâmplător la Târgoviște. Trebuie să-i tratăm foarte serios, deși plusul nostru de valoare și experiență ar trebui să fie decisiv”, spunea Sorin Strătilă, unul dintre cei mai valoroşi jucători de la UTA.

Cine e UTA "Bătrâna Doamnă"

Detalii despre bilete

"U" Cluj - UTA, echipele probabile

”U” Cluj: Niczuly – Dulap, Mutu, Cordoş, Coc – Boboc, Tarcea – Popescu Jr, Calcan, Ursu – Schieb. Antrenor: Marius Popescu.

UTA, potrivit sportarad.ro: Anca Trip – Polgar, Botiș, Filaret, Burlă – Chindriș, Jorza – Strătilă, Man, Hlistei – Curtuiuș. Rezerve: Miron – Manea, Vlad, Sorian, Dobrean, Rus, Petre și Szekely . Antrenor: Roland Nagy

Arbitri: Marius Omuț – Ovidiu Timar, Daniel Ciocănea, Ciprian Demian.

Etichete

U Cluj - UTA
Comentarii
  • 2015-9-06, 00:19
  • Scris de : Attila Verdes aka hiena cu curu fin
Serie B serie B!!
  • 2015-9-06, 00:18
  • Scris de : Hiena cu curu fin
Incet incet mergem in liga a 2 a!!!Este!!!!!!!!Haidee m"U"
  • 2015-9-07, 09:24
  • Scris de : numai tu poti confirma tenul curului lui hiena, ca esti pupincuistul de servici. muri are fir aspru pe buci?
  • 2015-9-05, 16:14
  • Scris de : nume
Numai derbyuri joaca U de anul asta.
  • 2015-9-05, 14:46
  • Scris de : gogu
Nu-i rau, incasari de peste 5000 de euro. Pacat ca nu-i incaseaza gozerii lui El Fugitivo, sa mai plateasca din datoriile firmei de G"u"NOIERIT.
  • 2015-9-05, 19:53
  • Scris de : Hmm
Nu i incaseaza, dar sa joci gratis pe cel mai modern stadion din tara in liga 2, asta inseamna sa fii mafiot
  • 2015-9-05, 14:26
  • Scris de : U
Cum 1.500 de spectatori ba sunteti prosti? :)) au fost mai multi..
  • 2015-9-05, 14:34
  • Scris de : Dan
La pauza a anuntat crainicul 2600 spectatori.
  • 2015-9-05, 14:03
  • Scris de : Ucj
Am fost pe aradeni tot meciul. Jocul da sperante. Mai trebuie lucrat la finalizare.
  • 2015-9-05, 13:53
  • Scris de : adrian
Un meci relativ bun; pacat de arbitraj; au fost 2 penalty-uri care trebuiau acordate universitatii. problema cea mai mare e la finalizare. echipa va creste. Haide U!

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 7 + 5 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015