Fotbal

Sport alert Confesiunea lui Nicolo Napoli: "M-am întors pentru fani și jucători. Alt antrenor ar fi plecat din octombrie"

Napoli: "Alt antrenor pleca la greu"
Napoli s-a întors la Craiova doar pentru fani și jucători. Foto: Călin Ilea

Universitatea Craiova a intrat în era Condescu, iar fostul șef de la Pandurii a și nominalizat tehnicianul cu care va lucra: Emil Săndoi. Gorjeanul a declarat, însă, că îl va păstra în organigramă și pe actualul antrenor principal, Nicolo Napoli. Pe ce post, nu se știe. De altfel, nici Nicolo Napoli nu știe pe ce post va fi păstrat. 

"Acum, când vorbim, am un contract pe 3 ani cu Universitatea Craiova, și sunt antrenor principal. Sunt antrenor principal acum, înainte de discuția cu domnul Condescu, de mâine. În această seară mă întorc la Craiova, și mâine voi vorbi și cu domnul Mititelu și cu domnul Condescu. Vedem ce propuneri au, eu sunt la dispoziția clubului. Poate că au nevoie de mine, poate că nu, poate că vom fi doi antrenori, poate că nu.

Înțelegerea cu domnul Mititelu era să așteptăm răspunsul de la primărie dacă ne putem antrena pe baza Ion Oblemenco. Luni ar fi urmat să avem vizita medicală și apoi reunirea. Acum, domnul Marin Condescu va decide dacă se păstrează acest program sau se stabilește un altul", a spus Napoli. 

Antrenorul Craiovei are și un mesaj pentru fani. Napoli a declarat că pentru ei s-a întors la Craiova, și pentru jucătorii cu care a trecut prin clipe grele în toamnă. 

"M-am întors la Craiova pentru fani, care tot timpul m-au respectat și m-au iubit. Și sentimentul e reciproc, și eu îi respect și îi iubesc. M-am întors și pentru jucători, alături de care am format în tur un grup unit. Suntem pe locurile 3-4 în clasament și în play-off, mai avem în retur meciuri cu adversarele, se pot face mai multe puncte, sunt perspective de promovare.

Toate aceste rezultate s-au obținut în niște condiții extrem de grele:  cu cantonament la Calafat, fără teren de antrenament propriu, cu plimbări pe la Severin și Roșiori. Apoi, am jucat fără să fim plătiți, cu jucători care au fost de multe ori tentați să plece, cu șicane din partea primăriei și cu o presiune din partea celeilalte echipe din Craiova. E bine că a venit domnul Condescu, mă bucur că domnul Mititelu a găsit investitor, dar e bine să ne gândim și cum am rezistat. Am obținut miraculos aceste rezultate, alt antrenor, în locul meu, ar fi plecat încă din octombrie anul trecut" a încheiat Napoli.

Comentarii
  • 2014-1-25, 11:46
  • Scris de : Jack
http://insidetipsters.com IS THE BEST BETTING PREDICTION WEBSITE WITH OVER 75% ACCURACY! REGISTRATION FREE! JOIN NOW!!!
  • 2014-1-25, 09:06
  • Scris de : STĂNCUREL GABRIEL
Sa ramana si Nicolo Napoli
  • 2014-1-24, 17:16
  • Scris de : Dragotoiu Mihail
Mare respect pentru acest om !!! A ramas la echipa si a facut performanta fara bani ! Ar fi o mare nedreptate sa nu ramana in club si dupa venirea lui Condescu!

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 8 + 2 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015