Fotbal

Special Corneliu Stroe, conducătorul care a construit "Craiova Maxima", nu crede că vor rezista ambele echipe din Bănie: "Una va fi eliminată! Va conta și publicul"

  • Publicat în 20 August, 2013 la 10:13
  • de
Stroe: Una din echipele Craiovei va muri
Stroe (stânga), alături de legende ale Craiovei, Balaci și Stângă. Foto: Darius Mitrache / Mediafax.

E profesor universitar doctor. Mai precis e doctor în fotbal. Corneliu Stroe a fost Decanul Universității Craiova, echipa care susținea conferințe pe marile stadioane ale Europei. Atunci nu exista nici o îndoială. Craiova era „Știința“, iar orașul vibra în jurul mingii. Microbiștii știu și azi jucătorii pe de rost, de la Lung și Boldici la Cămătaru și Cârțu, semn că în Bănie s-a scris o poveste nemuritoare. Acum e greu să pricepi dacă a fost ficțiune sau realitate. Orașul a fost mut doi ani și, din prostie sau din prea multă dragoste, s-a trezit azi cu două formații. La 70 de ani, Corneliu Stroe e un senior al Cetății și analizează fotbalul craiovean cu autoritatea celui care a văzut cel mai frumos apus alb-albastru.

- Ce părere aveți despre faptul că orașul Craiova are două echipe?

- Pe mine nu mă deranjează prezența a două echipe în Craiova. Nu este o premieră.

- Au mai activat și Extensiv sau Electroputere, dar azi ambele formații se numesc Universitatea.

- Nu se numesc Universitatea Craiova. Una e Fotbal Club Universitatea Craiova, iar cealaltă e Club Sportiv U  Craiova.

- Păi e același lucru.

- I se spune Universitatea de la U. În actele prin care au solicitat înscrierea la federație, așa scrie, se pot cere documentele. Așa e trecută în actele oficiale, ca U. Cealaltă formație s-a desprins în 1991 din clubul Universitatea Craiova, iar în 1994 s-a privatizat, când a fost cumpărată de George Constantin Păunescu.

“Primărița a vrut să fie sigură că se ține de cuvânt”

- De ce a apărut această concurență?

- Pentru că s-a tergiversat foarte mult înscrierea în campionat a formației F.C. Universitatea Craiova, echipa unde președinte este Adrian Mititelu. În aceste condiții, doamna primar Olguța Vasilescu, care a promis electoratului în 2012 că orașul va avea echipă, a vrut să fie sigură că se ține de cuvânt. A găsit investitori care să susțină a doua echipă. Clubul Sportiv Universitatea Craiova are o secție de fotbal, care nu poate activa mai sus de Divizia D, altfel ar intra în contradicție cu normele UEFA și ale federației. Așa s-a ajuns la asocierea cu societatea pe acțiuni. Clubul Sportiv va avea doar sarcini administrative, se va ocupa de stadion, de cantonament. Prin asociere, clubul a cedat societății pe acțiuni sigla Universității Craiova din 1948.

- S-a vorbit că Federația a oferit un loc noii echipe pentru a se răzbuna pe Mititelu, cu care se luptă prin tribunal.

- Nici vorbă de așa ceva! Eu cred că FRF a acceptat noua echipă, pentru că nu a avut suficiente formații care să completeze cele două serii ale ligii secunde. Cei de la noua echipă a Craiovei nu au nici un fel de resentiment față de formația lui Mititelu.

- În schimb, Mititelu îi atacă de fiecare dată.

- Se pare că are resentimente, că-l deranjează. Realitatea ne va spune ce se va întâmpla, vom vedea spre cine se vor îndrepta suporterii.

- Dumneavoastră sunteți președinte de onoare al noii echipe.

- Știi cum e cu președintele de onoare, nu prea are influență. Am acceptat acest lucru, fiindcă s-a făcut asocierea între primărie, clubul sportiv și societatea pe acțiuni.

- L-ați supărat pe Adrian Mititelu, pe care l-ați consiliat de-a lungul timpului.

- Am fost și sunt și acum alături de Adrian Mititelu. Nu știu dacă mă mai acceptă Mititelu să fiu alături de el.

“Nu a luat niciodată drept bune sfaturile mele“

- Credeți că Adrian Mititelu a înscris echipa în liga secundă doar presat de apariția noii formații craiovene?

- Așa am impresia, că a fost o reacție la înscrierea celei de-a doua echipe. Nu știu dacă Mititelu ar fi înscris echipa în competiții dacă nu apărea noua formație. Nu pot să-mi dau cu părerea dacă are bani, nu-i cunosc sursele financiare.

- De ce sub conducerea lui Adrian Mititelu Universitatea Craiova nu a obținut nici măcar o calificare într-o cupă europeană?

- S-au făcut mari greșeli de management. S-au schimbat foarte des antrenorii, nu s-au adus antrenorii potriviți pentru echipă. Fluctuațiile jucătorilor și antrenorilor, restanțele financiare au fost factorii esențiali. Domnul Mititelu nu a fost sfătuit bine.

- Dumneavoastră ați fost alături de el, l-ați sfătuit în dese rânduri. Nu v-a ascultat?

- Trebuie să recunosc că domnul Mititelu m-a consultat în majoritatea problemelor importante ale clubului, însă niciodată nu a luat drept bune sfaturile mele. Nu m-a deranjat, lua decizii pe banii lui. Niciodată nu am mers din proprie inițiativă să-i fac observații.

„Cămătaru l-a propus pe Mititelu director sportiv “ 

- Cum l-ați cunoscut pe Adrian Mititelu?

- Era liderul galeriei prin 1994-1995. Era un amic foarte apropiat al lui Rodion Cămătaru. Cami a venit cu propunerea ca Mititelu să ocupe funcția de director sportiv, dar George Păunescu nu a acceptat.

- Ce momente din construcția Craiovei Maxima vă provoacă nostalgie?

- Sunt multe momente. Îmi amintesc cum i-am adus personal la Craiova pe Tilihoi, Țicleanu, Crișan sau Lung. Am reușit foarte greu să-i impun în echipă, antrenorii solicitau nume consacrate. Craiova câștigase deja primul titlu. Cu Beldeanu a fost mai ușor. Avea 25 de ani și trei prezențe în Națională când l-am adus de la Reșița. În cazul lui Silviu Lung, care nu avea 18 ani, părinții au ezitat să semneze actele. Li se părea că se mută la capătul lumii dacă vine de la Carei la Craiova.

- Cum a fost studentul Adrian Mititelu?

- Nu a fost un student strălucit, a fost un student de mijloc. Și-a luat cu greu examenele, a avut mereu restanțe. Sunt probleme inerente, nu a fost singurul. A avut preocupare pentru facultate. La specialitatea “Fotbal” m-a surprins plăcut, îmi cerea mereu cărți, studia.

“O bucată din palmares e și la mine“

- „Craiova Maxima” e un fenomen irepetabil. Dar când se vor bucura din nou craiovenii?

- Avea antrenorul Valentin Stănescu o vorbă: „S-a dus vremea aia, Neică, 25 de bani o fleică!“ Acum e 40 de lei friptura. Dacă va exista susținere financiară, se vor realiza și performanțe.

- Se discută mult și despre palmares. Cui îi aparține?

- Pentru mine palmaresul e o noțiune abstractă. Palmaresul se află la cei care au înființat echipa în 1948. O bucată din palmares e și la mine, restul e la toți jucătorii și antrenorii care au trecut pe la Craiova. Acesta e adevărul.

- Nu e o situație nocivă pentru Craiova existența a două echipe?

- Aceasta e situația de acum. Într-un viitor apropiat poate va rămâne o singură echipă. Nu prin unirea lor, nu e posibilă, ci prin eliminarea uneia dintre ele. Realitatea din teren și rezultatele vor decide.

- Nu va avea un cuvânt important și publicul?

- Sigur că va conta și percepția publicului. Acum are puține drepturi, pentru că nu contribuie financiar. Dacă unul dintre cluburi va fi listat la bursă, atunci va exista posibilitatea să vorbească și publicul.  

Citește și Badea și Mititelu își declară război pe față, deși recunosc că fac rău Craiovei

Comentarii
  • 2013-8-20, 21:14
  • Scris de : gica
dar tu ce esti Eugene? Alt lingau?Cind a fost suspendata din liga Craiova unde erai? te lingeai pe pula?

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 8 + 9 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015