Fotbal

  • ASA Târgu Mureș
  • CS U Craiova
  • STEAUA Bucureşti
  • PANDURII Tg Jiu
  • PETROLUL Ploieşti
  • ASTRA Giurgiu
  • DINAMO Bucureşti
  • FC BRAŞOV
  • CFR Cluj
  • RAPID Bucureşti
  • CONCORDIA Chiajna
  • GAZ METAN Mediaş
  • OŢELUL Galaţi
  • U cluj
  • VIITORUL Constanţa
  • CEAHLĂUL Piatra Neamţ
  • FC Botoșani
  • CSMS IAŞI

Update VIDEO: Egalul nimănui în "Primus Derby"! Rapid staționează în zona fierbinte, în timp ce Petrolul „își ia adio” de la titlu

  • Publicat în 13 Martie, 2015 la 22:56
  • de
VIDEO: Egalul nimănui în "Primus Derby"!

Rapid și Petrolul s-au neutralizat reciproc în cel mai așteptat meci al etapei a 21-a din Liga I. Derbiul din Giulești a părut, în multe momente, unul al minților încinse, din care câștigători au ieșit doar cei peste 5.000 de fani prezenți în tribunele unei arene părăsite, dar încărcate de istorie. S-a încheiat 1-1, iar niciuna dintre combatante nu poate fi mulțumită de rezultatul finit. Evident, din considerente diferite!

În fapt, singurele faze importante ale partidei de pe „Valentin Stănescu” au adus și golurile, ambele semnate în partea secundă, de către Săpunaru (60), în urma unui corner din flancul dreapt, la care Pecanha a părut să aibă un moment de ezitare, și de Teixeira (64), care a reluat spctaculos, din întoarcere, fără speranțe pentru Buchta.

Rednic a forțat prin N'Koyi și Pastorini, pe final, Pustai a preferat să păstreze rezultatul, iar fluierul lui Hațegan a găsit pe aceeași treaptă două echipe cu obiective difertite, care au dat impresia că se respectă prea mult. Fără agresivitatea, determinarea și pasiunea aferente unui derby și unui spectacol văduvit, în tribune, de lipsa uneia dintre peluze. Chiar și așa, Rapid – Petrolul, episodul 85, merită trecut în revista timpului, în perspectiva confruntărilor ce vor urma. Totuși, cam atât și nimic mai mult!

FINAL: Rapid - Petrolul 1-1

Au marcat: Săpunaru 60 VIDEO / Teixeira 64 VIDEO

Rapid: Buchta - Săpunaru, Borda, Cmovs, Josl (Oriol 73)- Garai, Gecov - Joao Coimbra, Pancu (Meulens 58), J. Oriol - Benson (Alves 83). Rezerve: Drăghia, Sapina, Al. Dan, Nicolae Vasile. Antrenor: Cristi Pustai

Petrolul: Pecanha - Alcenat, Geraldo, Ipsa, Fanchone - Filip, Satli - Kronaveter,  Vasilache (NKoyi 63),  Teixeira (Pastorini 90+1) - Astafei (Peteleu 80). Rezerve: Bolboaşă, Al. Coman, Marinescu, Mareş. Antrenor: Mircea Rednic.

CLICK PENTRU CLASAMENT

Comentarii

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 2 + 2 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
Grădiniță St. Pauli
Grădiniță St. Pauli
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015