Fotbal

  • ASA Târgu Mureș
  • CS U Craiova
  • STEAUA Bucureşti
  • PANDURII Tg Jiu
  • PETROLUL Ploieşti
  • ASTRA Giurgiu
  • DINAMO Bucureşti
  • FC BRAŞOV
  • CFR Cluj
  • RAPID Bucureşti
  • CONCORDIA Chiajna
  • GAZ METAN Mediaş
  • OŢELUL Galaţi
  • U cluj
  • VIITORUL Constanţa
  • CEAHLĂUL Piatra Neamţ
  • FC Botoșani
  • CSMS IAŞI

Video FINAL. CFR Cluj a trecut de Viitorul lui Hagi şi va juca în play-off! Dinamo şi Craiova au învins şi ele!

CFR Cluj s-a calificat în play-off!

Fanii echipei CFR Cluj au avut parte de o săptâmână perfectă! Conductorii au anunţat sâmbătă că noul acţionar german a achitat datoriile de circa 5 milioane de euro, iar clubul va ieşi din insolvenţă! Apoi, "vişiniii" s-au calificat cu o victorie fără emoţii în faţa Viitorului lui Gică Hagi, ovaţionat de această dată în Gruia, scor 1-0.

Unicul gol al întâlnirii a fost reuşit de către "decarul" Ciprian Deac cu o execuţie de fineţe din interioului careului (min. 21). Viitorul n-a mai călcat pe acceleraţie după pauză, Hagi preferând să dea şansa unor jucători tineri să adune minute în tricolul liderului din Liga 1.

CFR Cluj a terminat sezonul regular pe locul 3, la egalitate de puncte cu CS U Craiova (43), însă oltenii au avantajul meciurilor directe.

FINAL CFR Cluj - Viitorul Constanţa 1-0 VIDEO

A marcat: Ciprian Deac 21

Min 21 - GOL CFR! Ciprian Deac a deschis scorul cu o execuţie superbă din careu!

Echipele de start:

CFR Cluj: Minca - Tiago Lopes, Larie, A. Mure?an, Camora - Deac, Gomelt - Paun, Omrani, Nouvier - Bud

Viitorul: Buzbuchi - S. Radoi, ?îru, Hodorogea, Boli - Benzar, Nedelcu, Purece - A. Chi?u, V. Morar, Fl. Coman.

...

CFR Cluj ar avea nevoie de un rezultat de egalitate în ultimul meci din sezonul regular cu Viitorul Constanţa în Gruia! Ardelenii vor juca însă la victorie pentru fanii lor, care şi-au anunţat prezenţa în număr mare la meciul de duminică. CFR Cluj se află pe locul 4 în Liga cu 40 de puncte şi are şanse mari să prindă play-off-ul în acest an, după ce anul trecut au ratat de puţin prezenţa în primele şase echipe.

"Vom avea un meci foarte greu cu cea mai bună echipă din campionat, iar Gică Hagi e cel mai bun antrenor. Dar jucăm acasă alături de suporteri şi trebuie să câştigăm acest meci. Nu ne gândim să facem un egala sau la alte rezultate, vrem doar să câştigăm jocul. Deocmadată nu suntem calificaţi în play-off! Va fi un meci deschis, deci vom juca la victorie. Nu mă sperie statistica jocurilor directe cu Viitorul. Am bătut şi la Iaşi după 70 de ani!", a spus Vasile Miriuţă, care a stins şi conflictul de la distanţă cu Marius Şumudică: "Nu am nicio problemă cu Şumudică. Chiar i-am felicitat că au jucat în Europa şi că s-au calificat în play-off, au jucători foarte buni. "

CFR Cluj are tot lotul valid. A revenit în lot şi Laurenţiu Rus după o accidentare la genunchi.

Căpitanul Mario Camora este de părere că CFR va juca în play-off, iar "retrogradata" se va decide între Gaz Metan Mediaş şi Dinamo Bucureşti. "Este ultima finală pentru noi şi calificare depinde doar de CFR. Nu vom juca la egal, pentru că vom pierde meciul astfel. De obicei jucăm mai bine contra echipelor din top, care practică un joc deschis. Cred că CFR şi Viitorul sunt cele mai bune din campionat. Nu mă interesează cine rămâne pe dinafară, vreau ca CFR să fie în play-off. Cred că lupta se va da între Gaz Metan şi Dinamo în privinţa ultimului loc".

"E fost mea echipă, am prieteni mulţi acolo, dar duminică vom juca la victorie. Sper ca ei să mă felicite după meci. Ar fi suficient un punct, dar când îţi propui obiective mici nu câştigi nimic. Sper că stadionul va fi plin! Cum am trăit finalul meciului de la Iaşi? Nu pot vorbi pentru că în ultimele minute nu m-am mai gândit la nimic. A fost de infarct!"

Ionuţ Larie, fundaş CFR Cluj

Statistica ţine cu Viitorul

O singură înfrângere au suferit clujenii în precedentele 22 de partide disputate pe teren propriu în campionat, interval în care au mai înregistrat 12 succese si noua rezultate de egalitate.

Palmares cu CFR gazdă: patru jocuri - o victorie CFR - trei victorii Viitorul! Singurul succes al feroviarilor clujeni pe teren propriu a fost la 10 august 2013, CFR - Viitorul 2-1. Ultima victorie izbutită de ardeleni s-a înregistrat pe 18 august 2014, Viitorul - CFR 0-2, conform statisticii oferite de LPF.

 

Preţul biletelor la meciul CFR Cluj - Viitorul

Comentarii
  • 2017-3-09, 09:28
  • Scris de : Sergiu P.
Vazand meciul Barcelona -PSG de aseara este limpede: daca esti in careu, ori marci gol, ori te culci pe trupul adversarului si atunci un arbitru prostalau imediat fluiera 11 m. La loviturile libere de la 20-30 m sa stea 1-2 in ofsaid 2 m, cum a facut Piche, si vine din spate careva si marca gol. E simplu! Daca Cavani dadea mingea la cel care venea din spate si era intr-o pozitie buna, putea sa fie 3-2. Dar n-a dat, a vrut sa merce el! Dar n-a marcat si s-a dus avantajul de 4-0... Asa se plateste prostia unora, care acuma pot sa traga cate un sut in c-...-r unul altuia.
  • 2017-3-06, 16:51
  • Scris de : clujean
Oficial nr.spectatori la meciul CFR - Viitorul = 8000
  • 2017-3-08, 21:00
  • Scris de : clujean=oficial esti declarat inapoiat mintal.
FORTA FORTA ASSFAN!!!!!
  • 2017-3-06, 18:47
  • Scris de : coco
Probabil i-au numarat doar pe cei de la tribuna II, desi chiar si acolo pareau sa fie 9000 dupa cum se vedeau locurile goale. Prea putin importat, important a fost rezultatul :)
  • 2017-3-06, 19:29
  • Scris de : Suporter CFR
Au fost undeva la 11-12 mii conform site-ului cjsport. La ora 8 si 20 din cauza aglomeratiei au deschis poarta si au rupt stewarzii biletele, nu s-a mai intrat pe la turnicheti. Numarul de suporteri se calculeaza in functie de cate ori se invart turnichetii.
  • 2017-3-06, 15:21
  • Scris de : Luc
Actualdecluj: CFR Cluj are toate șansele să devină din nou o forță în România. Vineri, conturile clubului au încasat nu mai puțin de 24 de milioane de lei, adică 5,3 milioane de euro. CFR va avea a obiectiv clar câștigarea tuturor trofeelor în campionatul următor. Ceea ce nu observa presa e ca CFR Cluj A CONTINUAT sa fie o forta in fotbalul romanesc si cand era in insolventa. De acum incolo cu atat mai mult. Asta e diferenta intre echipa fanion a fotbalului clujean si alte "echipe" care se zbat in mocirla.
  • 2017-3-06, 05:24
  • Scris de : Radu
Campionii Clujului si-au aratat din nou clasa! Traiasca Clujul fotbalistic! Mult succes in lupta pentru un nou titlu!
  • 2017-3-05, 22:41
  • Scris de : Bravo CFR
Suntem in plaz off! Sa vina titlul, sa vina titlul, sa vina titlul in Gruia! Daca si Sanatatea Cluj si-ar castiga divizia, am sarbatori trei campioane : CFR, Sanatatea si evident, cea mai mica echipa a Clujului, ASCFAN!
  • 2017-3-05, 23:30
  • Scris de : UCLUJ
Prostia doare?
  • 2017-3-06, 10:30
  • Scris de : Radu
atâta pot ei - să ne atace. Nu te certa cu ei, n-are rost să-ți pierzi timpul cu 2 slugoi de postaci, plătiți să facă propagandă porcilor mafioți din deal. Ei din asta au trăit și vor trăi mereu, de aia vor rămâne mici și de sunt în playoff ;)
  • 2017-3-06, 16:40
  • Scris de : UCluj
Eu nu mă cert, Radule. Era o întrebare...retorica
  • 2017-3-06, 16:40
  • Scris de : UCluj
Eu nu mă cert, Radule. Era o întrebare...retorica
  • 2017-3-06, 16:40
  • Scris de : UCluj
Eu nu mă cert, Radule. Era o întrebare...retorica
  • 2017-3-06, 15:57
  • Scris de : Mircea
Hai judet"U"!
  • 2017-3-06, 19:26
  • Scris de : Suporter CFR
Si la voi sunt de astia ce doar incita. Nu vad de ce suporterul nostru a trebuit sa spuna ceva si de U. Mai bine si-ar vedea de treaba si s-ar bucura de succesul obtinut.
  • 2017-3-04, 16:24
  • Scris de : Hai CFR, Victorie!
Sper si eu ca vor veni multi CFr-isti la stadion. Hai CFR!
  • 2017-3-04, 12:25
  • Scris de : Dodi
Trebuie sa fim 10.000 pe stadion sa vedem un rege, care i-l felicita pe Vasile M. ptr. victoria obtinuta. Iar noi i-l aplaudam pe regele Dobrogei, care este gata-gata sa preia coroana de la Jiji. HAIDETI LA MECI, FRATILOR, VA FI FRUMOS!
  • 2017-3-05, 10:54
  • Scris de : luis
Ar fi foarte frumos sa fim asa de multi.Si sa sarbatorim la sfarsitul meciului,victoria impotriva echipei omenosului omenos ,hadji,rejele prostiei si arogantei.
  • 2017-3-05, 21:09
  • Scris de : plm e luis
No frana mai ca de Hagi o auzit o intreaga planeta iar de tine cine plm o auzit de te dai asa in petec cu pareri?
  • 2017-3-05, 10:54
  • Scris de : luis
Ar fi foarte frumos sa fim asa de multi.Si sa sarbatorim la sfarsitul meciului,victoria impotriva echipei omenosului omenos ,hadji,rejele prostiei si arogantei.
  • 2017-3-04, 07:57
  • Scris de : Stefan
HAI CFR!VICTORIE!
  • 2017-3-03, 21:39
  • Scris de : simi
Ce preturi la bilete!Sa speram ca banii din drepturile tv nu vor merge la dl.bagacean via cipru.
  • 2017-3-03, 16:26
  • Scris de : Luis
Paul Pop,este pacat,cva se vine la stadion,numai daca este miza.Eu fac180 km pentru fiecare meci al CFR-ului.Sezonul acesta ,am lipsit ,doar odata (motivat).Echipa trebuie sustinuta si la bine ,si la rau.Nu vreau eu sa critic,nu am dreptul,dar asa ar fi frumos.Spun eu. :) :)
  • 2017-3-03, 15:42
  • Scris de : eu
CU TOTI LA STADION !!!!! HAI CFR CLUJ !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
  • 2017-3-03, 14:48
  • Scris de : paul pop
Vom sustine echipa in numar mare, se intorc si vechii franari, eu n-am mai vazut un meci de la cel cu Gazul acasa, dar acum m-au sunat oameni care n-au mai fost de mult pe stadion dar acum merg, Haide cfr!, pentru mandria Clujului si a Ardealului, nu va lasti, avem o noare si trebuie sa luptam pentru ea............
  • 2017-3-06, 12:11
  • Scris de : :))
"vechii franari"!! aia din 2007? woaw veteranii din 2007! bravo!
  • 2017-3-07, 09:55
  • Scris de : ppaul pop
nu ma refer la mine, eu din 2007, asa-i
  • 2017-3-06, 19:18
  • Scris de : Pintea
Da d.le,vechii frinari...pina una alta vedem in Gruia meciuri de liga I, nu toate satele din judet !! Cu toata insolventa si penalizari,am ajuns in primele 6 ! Noroc si celor care ne poarta simbetele !!!
  • 2017-3-06, 20:18
  • Scris de : eu
BRAVO PINTEA.UN RASPUNS AL UNUI CFR-IST ADEVARAT.UN SINCER BRAVO.

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 5 + 1 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
U Cluj - Astra Giurgiu 0-0, 18 mai 2015
Astra Giurgiu a luptat la Cluj pentru un punct şi l-a obţinut în cele din urmă. Trupa lui ...
U Cluj - Astra Giurgiu 0-0, 18 mai 2015