Fotbal

"Prietenii lui Coro", dream team-ul CFR Cluj din anii 2000, joacă un meci demonstrativ în scop caritabil, sâmbătă, în Gruia! Nu lipsesc Jula, Anca, Oncică sau Tilincă!

Meci caritabil cu "Prietenii lui Coro"!

Emil Ştef, Sabin Pîglişan, Aştilean Laur, Dorin Toma, Gyuszi Balint, Casian Miclăuş, Vasile Jula, Cosmin Văsîe, Dan Florin, Cristian Coroian, Sorin Oncică, Cristian Panin, Alin Minteuan, Anca Adrian şi Cosmin Tilincă sunt o parte dintre jucătorii care au făcut istorie pentru CFR Cluj la începutul anilor 2000, când echipa revenea în Liga I după mai multe decenii în diviziile inferioare şi reuşea să termine pe locul 5, moment care a însemnat lansarea clubului care avea să câştige 3 titluri de campioană şi 3 cupe în România. 

Clubul CFR Cluj anunţă că sâmbătă, 8 iulie, de la ora 18:00, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu, va avea loc un meci caritabil al "prietenilor lui Coroian", CFR Cluj vs. Gloria Bistriţa. Jucătorii amintiţi mai sus şi-au anunţat deja prezenţa. 

"Biletul de acces va fi 10 lei, iar suma adunată va fi donată unui centru de recuperare folosit inclusiv de fotbalişti", este anunţul clubului. 

Cristian Coroian, 44 de ani, a suferit un accident cerebral în 2015, iar recupererea sa merge anevoios, fiind nevoie de foarte multe fonduri pentru proceduri şi tratamente. În acest sens, la finalul lunii mai, prietenii lui au lansat o strângere de fonduri pentru fostul fotbalist, 

Comentarii
  • 2017-7-09, 22:38
  • Scris de : franar=hot=las=oportunist=fricos
pai unde ati fost sobolanilor, ca tribunele au foast goale. Va faceti de rusine in continuare, fata de bietul Coroian. Cel putin "U" a donat o mare parte din incasarile de la ultimul meci pe stadionul nostru si sunt convins ca desi suma n-a fost una fabuloasa, a fost cu mult mai mare decat ati strans voi. Gunoaie cu ifose!!!
  • 2017-7-09, 12:22
  • Scris de : UCluj
Vai de voi! Nici 1000 n ați fost la meci. U renaște, a venit BT și la fotbal, vin și alte companii. Voi veti rămâne aceeași echipa de periferie, izolata in dealul gruia.
  • 2017-7-09, 15:09
  • Scris de : kuku
Ce se intampla cu numele acsfan, dispare? Daca dispare, adios Cupa Romaniei!
  • 2017-7-09, 22:41
  • Scris de : @caca
amu ce sa facem daca esti prost?!! CIS-ul este acelasi, clubul acelasi....vorba aia bancu-i vechi, da prostu-i nou!
  • 2017-7-10, 15:33
  • Scris de : kuku
Bine, mai @caca, daca stii matale ca-i permis sa schimbi numele clubului in timpul competitiei, este in regula. Desi nu fac ramasaguri, eu as paria pe Gloria Catina.
  • 2017-7-13, 11:07
  • Scris de : @kuku = sudist tigan
Sugi pula lebenitar "matale"
  • 2017-7-09, 15:33
  • Scris de : Toth Jotzobag
Un proverb romanesc spune:'Câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia.'....:)...
  • 2017-7-05, 11:24
  • Scris de : adi
Doar CFR Cluj , restul CanCan !
  • 2017-7-02, 23:30
  • Scris de : Gruia
Asta-i Dream-Team-ul care ne-a calificat la Bilbao A fost o echipa de legendă. Unde erau pe vremea aia pinguinasii?
  • 2017-7-09, 12:10
  • Scris de : toth jotzobag
Nu prea am obiceiul sa intru in vorba cu orangutani, insa da data asta fac o exceptie... Stiai ca la un meci al Universitatii pe Cluj Arena, in Liga IV-a, s-au strans bani pentru Coro?! Normal ca nu stiai, asemenea 'intamplari' ajung cu greu la urechile unui maimutoi visiniu...
  • 2017-7-09, 12:10
  • Scris de : toth jotzobag
Nu prea am obiceiul sa intru in vorba cu orangutani, insa da data asta fac o exceptie... Stiai ca la un meci al Universitatii pe Cluj Arena, in Liga IV-a, s-au strans bani pentru Coro?! Normal ca nu stiai, asemenea 'intamplari' ajung cu greu la urechile unui maimutoi visiniu...
  • 2017-7-03, 14:17
  • Scris de : UCluj
Eram, ca și azi, majoritari în Cluj
  • 2017-7-03, 21:18
  • Scris de : Gruia
Prin ce divizie va zbateati, si atunci, pinguinasilor? Noi, eram la Bilbao!
  • 2017-7-05, 18:55
  • Scris de : UCluj
O divizie mai sus decât aceea în care va zbateati voi in 96 când jucam noi in Intertoto
  • 2017-7-04, 15:46
  • Scris de : Dragoș
Erați, pe banii lui paszkani. în fine, se vede câți sunteți, și de ce calitate. S-a văzut la orice meci direct, s-a văzut la finalele de cupă pe care fiecare le-a disputat recent. Știi care e problema? cu cretini ca tine nu ai cum te pune. Din păcate voiam să intru aici, și să îi transmit sănătate lui Coro din partea unui U-ist 100%. Dar no, trebuie să mă enervez cu bivoli ca tine.
  • 2017-7-04, 17:42
  • Scris de : Gruia
Eu nu am fost la Bilbao, dar s-a dus si a invins Dream-Team-ul CFR, unul nascut din "cenusa". O echipa formata (sa stii "funariotule"), cu o singura exceptie (Balint), doar din jucatori romani. Inteleg ca-l urasti pe Paszkani, dar la Polus Center - actualul Vivo iti place sa mergi? Te-ai gandit cate si cati pinguinasi au acolo un loc de munca si obtin un salariu datorita amintitului Paszkani? Cuvintele tale ilustreaza ce inseamna un U-ist 100%... un individ cu un comportament academic... Iuliu Hatieganu se rasuceste in mormant vazandu-te!
  • 2017-7-10, 09:20
  • Scris de : U Cj
zoltane esti jalnic.Ai aceleasi idei fixe de ani intregi si aceleasi fraze plictisitoare.Te-au platit grofu si scrofu pt un nr limitat de cuvinte?
  • 2017-7-09, 22:49
  • Scris de : mars bozgore!
nu uita ca esti tolerat aici, asa ca mucles
  • 2017-7-07, 16:34
  • Scris de : unu
Pacat ca sunt multi ca el , nu inteleg fenomenul si urasc mai mult cfr ul decat iubesc U - desi la u au fost mai multi unguri in istorie : zobozlai,.. musnai , silagi .. si altii ,nume mari! . dar din ura fata de cfr vad doar ungurii cfr ului , pe ai lor nu-i vad ! asta e orasul nostru , plin de prejudecati !!!
  • 2017-7-10, 10:10
  • Scris de : UCluj
Ungurii de la U țin la România mai mult decât unii romani! Ei sunt unguri din Romania, ai voștri sunt bozgori separatiști

Scrie un comentariu

(nu va fi publicat)
* camp obligatoriu 2 + 5 =
ANTI-SPAM
Adaugă comentariu
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Fanii lui "U" Cluj pot deveni 'socios'!
"U" Cluj va demara, în următoarele săptămâni, o campanie pentru un proiect tip socios. Suporterii vor putea deveni membri susţinători ai Asociaţiei "Alb-Negru", printr-o cotizaţie anuală. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Dragoste pentru culori, indiferent de ligă!
Petrolul a strâns 6.500 de fani pe „Ilie Oană”, la partida cu Tufeni Băicoi! Mesaj pentru "U" Cluj și alte echipe de tradiție Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
"Nu am plecat niciodată!"
"U" Cluj a convins unul dintre preferaţii tribunelor să se alăture echipei şi în Liga a IV-a. Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Construcţia-gigant inaugurată la Cluj a dat startul Campionatului European!
Acesta va fi găzduit anul viitor în Polivalenta clujeană! Sport Viral
Citeşte mai multe pe Sport Viral
Comando la Cluj!
Şedinţele de antrenament ale lui Ema Dolha fac deliciul publicului din parcul "Haţieganu" Sport Viral
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
Fotografii: Daniel RUS / Stiridesport.ro
FedCup. Romania vs. Germania, Ziua I
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Victorie pentru CFR Cluj, în primul meci de acasă al feroviarilor în sezonul ...
CFR Cluj - ACS Poli Timişoara 1-0, 19 iulie 2015
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Transilvania Rally 2015, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, a debutat ...
Transilvania Rally 2015 - PS 1 Floreşti
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Steaua lui Gâlcă câştigă Cupa României după o victorie facilă împotriva...
Finala Cupei României - "U" vs. Steaua 0-3, 31 mai 2015
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
Lotul echipei CFR Cluj s-a reunit luni la Baza Sportivă "Transilvania", unde au ...
Reunire CFR Cluj, 15 iunie 2015
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
România s-a calificat la Campionatul Mondial de Handbal, însă a suferit până la ...
România - Serbia 24-28, 13 iunie 2015
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
Succes amar pentru Universitatea Cluj! Retrogradaţi încă din etapa trecută, "studenţii" ...
U Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, 27 mai 2015
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Rapidul este a doua formaţie care a părăsit, sâmbătă, Liga 1, după Universitatea Cluj! ...
CFR Cluj - Rapid Bucureşti 2-1, 23 mai 2015
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
CSU Asesoft a facut un pas important spre un nou titlu de campioana in Liga Nationala, ...
Asesoft - BC Mureş, finala 2015
U Cluj - Astra Giurgiu 0-0, 18 mai 2015
Astra Giurgiu a luptat la Cluj pentru un punct şi l-a obţinut în cele din urmă. Trupa lui ...
U Cluj - Astra Giurgiu 0-0, 18 mai 2015